Poliția rutieră din Călărași nu iartă pe infractorii de pe șosele
Nu poseda permis şi a încercat să se sutragă verificărilor poliţiştilor / Tânărul a fost reţinut
Un tânăr care circula fără permis de conducere, a încercat să se sustragă controlului şi a avut o un comportament violent, inclusiv la adresa poliţiştilor care l-au prins, a fost reţinut.
În noaptea de 12/13 martie 2016, poliţiştii au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism care circula pe strada Eroilor, din municipiul Călăraşi, conducătorul auto continuându-şi însă deplasarea până pe strada Bucureşti, unde a avariat două autovcehicule parcate.
Tânărul de la volan a încercat să părăsească locul evenimentului rutier soldat cu pagube materiale, pătrunzând prin escaladare în curtea unui imobil, fiind prins cu operativitate de poliţişti.
Acesta a fost identificat în persoana lui V.N., de 23 ani, din municipiul Călăraşi, care nu posedă permis de conducere şi a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Mai mult, în momentul în care i s-a solicitat să fie condus la spital în vederea recoltării de probe biologie, a devenit violent, ameninţând poliţiştii.
Procurorii au dispus în cauză, potrivit competenţelor, măsura reţinerii pentru comiterea infracţiunilor de ultraj, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, violare de domiciliu şi distrugere.
Persoana bănuită a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi, urmând să fie prezentată Judecatoriei Călăraşi cu propunerea de arestare preventivă.
*
Eveniment rutier
În dimineaţa de 12 martie 2016, Z. Ionel, de 34 ani, din comuna Alexandru Odobescu, a condus un autoturism pe DJ 307 A şi a accidentat pe R. Maria, de 83 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză au fost demarate cercetări pentru determinarea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.
*
Acţiuni pentru siguranţa participanţilor la trafic / conducerea sub influenţa alcoolului, sancţionată de poliţişti
În seara de 12/13 martie 2016, poliţiştii Serviciului Rutier Călăraşi au organizat o acţiune pentru reducerea riscului rutier prin depistarea şi sancţionarea celor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.
În timpul activităţilor desfăşurate în teren, poliţiştii rutieri au verificat 69 de autovehicule şi au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale.
Ca măsură complementară, a fost dispusă reţinerea a 7 permise de conducere, dintre care 4 pentru conducere sub influenţa alcoolului, şi a fost constatată o infracţiune de conducere cu o alcoolemie peste limita stabilită de lege, fiind retras şi un certificat de înmatriculare.
Exemplu:
În municipiul Călăraşi a fost depistat M. George, de 42 ani, din comuna Dorobanţu, care a condus un autoturism deşi prezenta o concentraţie alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Compartimentul de relații publice al I.P.J. Călărași