Un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de pompieri Dragalina a intervenit rapid pentru acordarea primului ajutor în cazul a trei persoane, care au suferit mai multe traumatisme în urma unui accident rutier
La locul accidentului s-au deplasat și două ambulanțe S.A.J. care au preluat alte două victime, cărora le-au acordat îngrijiri medicale
În data de 29.05.2016, ora 04.04, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de pompieri Dragalina a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localității Ștefan cel Mare, la un accident rutier soldat cu trei victime, după ce autoturismul în care se aflau aceștia s-a răsturnat în afara părții carosabile.
La sosirea echipajelor de intervenţie la locul accidentului, au fost identificate trei victime, două de sex feminin și una de sex masculin, iar starea acestora era următoarea: – Valentina G., în vârstă de 17 ani, (pasager pe centrul banchetei din spate) era conștientă și acuza dureri acute la nivelul coloanei cervicale și toracelui, existând suspiciune de fractură la nivelul membrului inferior stâng. Aceasta a primit îngrijiri din partea unui echipaj SMURD și a fost transportată la UPU Călărași; – Liliana H., în vârstă de 18 ani, pasageră dreapta spate, era conștientă, cooperantă, prezenta traumatisme la nivelul toracelui și excoriații la nivelul membrelor. Aceasta a primit îngrijiri și a fost preluată de un echipaj S.A.J., care ulterior a transportat-o la spital – Constantin P., în vârstă de 27 de ani, pasager stânga spate, era conștient și acuza dureri la nivelul membrului superior drept, ]n zona umărului. Acesta a primit îngrijiri medicale din partea altui echipaj S.A.J, ulterior fiind transportat la UPU Călărași;
Laurențiu C., cel care se afla la volanul autoturismului atunci când acesta s-a răsturnat în afara părții carosabile nu a necesitat îngrijiri medicale.
Un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a intervenit pe Bulevardul Republicii din localitate, pentru a acorda primul ajutor unui copil în vârstă de 9 ani, care a fost acroșat de un autoturism
În data de 28.05.2016, ora 11.33, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localității, pe Bulevardul Republicii, pentru a acorda primul ajutor unei persoane de sex masculin, Edi A., în vârstă de 9 ani, care a fost acroșat de un autoturism înmatriculat în Călărași.
La sosirea paramedicilor SMURD, copilul era conștient, dar agitat și nu prezenta mărci traumatice.
Membrii echipajului SMURD au intervenit rapid, i-au aplicat guler cervical copilul, după care acesta a fost transportat de urgență la spitalul din orașul Oltenița pentru cercetări amănunțite.
Recomandări ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi
Igienizarea de primavară poate constitui un real pericol de incendiu, care se poate solda cu pagube materiale însemnate
I.S.U. “Barbu Ştirbei” Călăraşi vine în sprijinul cetăţenilor cu următoarele recomandări:
Potrivit analizei statistice a incendiilor din ultimii ani, în această perioadă a anului se manifestă o creştere alarmantă a numărului de arderi necontrolate, ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor cu vegetaţie uscată, iar în cele mai multe cazuri, focul se extinde la gospodăriile populaţiei sau la păduri, provocând însemnate pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.
Perioada de primavară se caracterizează prin cel mai mare număr de incendii, aceste evenimente nedorite având loc în special în mediul rural, şi nu de puţine ori pagubele materiale provocate de acestea sunt consistente.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi aduce la cunoştinţă cetăţenilor care deţin sau administrează terenuri agricole, prevederile generale care trebuie să fie respectate la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, în fapt măsurile minime de prevenire în acest sens sunt următoarele: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi, astfel încât, arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m, desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie – gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 metri faţă de materialele sau substanţele combustibile – lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
Pe terenurile în pantă, arderea vegetaţiei uscate se face pornind din partea de sus a pantei. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163/2007.
Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
În zona de siguranţă a liniilor de cale ferată, drumuri, reţele electrice, reţele de telefonie, conducte de transport lichide combustibile şi gaze, clădiri și suprafeţe împădurite, vegetaţia uscată se va curăţa, fiind intrezisă utilizarea focului deschis sau arderea vegetației uscate în aceste zone de protecție.
Totodată trebuie menţionat şi faptul că se impune supravegherea permanentă a copiilor pe toata durata arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale.
Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi ingrijirea copiilor.
Atragem atenţia, că in conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea si sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, „arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi” sau „amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii si alte vecinătăţi” se sancţioneaza cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
Lasă un răspuns