Adevăratele probleme ale Spitalului Județean de Urgență Călărași! 230.747 lei- în conservare.

  În luna ianuarie 2016, la inițiativa fostului manager Dan Romulus Șerban, Consiliul Județean Călărași a achiziționat o trusă neurochirurgicală în valoare de 230.747 lei, care a fost apoi transferată Spitalului Județean.

  Deoarece nu avem o secție de neurochirurgie funcțională și nici un medic încadrat în această specialitate nu înțelegem necesitatea acestei achiziții, mai ales că surse de încredere ne informează că prețul acesta este cu mult „ umflat” față de prețul real de piață.

  Firma care a vândut echipamentul medical este S.C. DACO MEDICAL TECHNOLOGIES S.R.L. și trusa respectivă este produsă de trei firme germane: DIVUZ MEDICAL GERMANI, IM MEDICAL și BERGER SURGICAL PRODUCT.

  În timp ce trusa neurochirurgicală se află în acest moment în conservare, secțiile spitalului arată ca după război.

  Astăzi, la secția pediatrie nu există săpun la chiuvete, hârtie igienică la toalete, iar părinții copiilor internați în această secție încercau să împiedice pătrunderea soarelui în salon cu ajutorul unor cearceafuri agățate de ramele geamurilor.

13900405_1125166044226207_221598356_n

     13942335_1125166130892865_568498850_n

   13942387_1125164384226373_718192669_n

  În mini bucătăria dietetică, alimentarea aragazului se face cu ajutorul unei butelii, deși spitalul este racordat la rețeaua de gaze.

13937028_1125164570893021_708657997_n

  13942161_1125164714226340_1381533680_n

  Aducerea medicilor la Spitalul Județean de Urgență Călărași este într-adevăr o prioritate, dar una dintre provocări pentru directorul medical Laurențiu Belușică este gestionarea corectă a banilor publici, în funcție de priorități.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*