În 2010, Naghi George era considerat unul dintre cei mai bogați români. Averea sa de 28 de milioane de euro l-a plasat pe locul 192 in clasamentul „Forbes 500 miliardari”.
În Călărași, deținea un hotel, un restaurant, două vile și o casă, la ieșirea din localitate, lângă ferma sa. În Mamaia avea o altă vilă, evaluată la peste 600.000 de euro.Moartea subită a miliardarului din Călăraşi, supranumit și ,,Regele Mezelurilor,, pe data de 7 august 2011,a produs la acel moment , mare vâlvă în presa locală și națională.Primarul în funcție ,la acea vreme, Nicolae Dragu, a fost unul dintre cei mai afectați cetațeni ai municipiului de sfârșitul tragic al miliardarului , hotărând chiar ca ziua în care a fost înmormântat George Naghi , să fie declarată zi de doliu local.Același Nicolae DRAGU, spunea că „A fost un om de excepție, un om care a ajutat pe toată lumea, bogați si săraci. M-a cutremurat chestia asta, eram foarte buni prieteni”, a spus primarul Nicolae Dragu. Atât de buni prieteni încât trecea cu vederea modul în care erau pur și simplu exploatați concetățenii săi , angajați la firma ,,Regele Mezelurilor,,.Mai mult decât atât, la puțin timp, acesta a fost declarat CETĂȚEAN DE ONOARE.
La capitolul cetăţeni de onoare, Nicolae Dragu, fost primar al oraşului timp de 3 mandate: 1996 – 2000, 2004 – 2008, 2008-2012, este recordman. În cele trei mandate, Dragu a promovat şi iniţiat peste 117 proiecte de hotărâre prin care s-au acordat aceste distincţii.
După moartea miliardarului , firmele au început sa aibă probleme,datorii și concedieri masive. De curând am fost vizitați la redacție de angajați ai firmei, care reclamă programul prelungit de lucru și modul în care sunt tratați. Sperăm ca ITM Călărași să se autosesizeze și sa efectueze controale pentru restabilirea stării de normalitate.
Lasă un răspuns