Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) semnalează utilizarea acronimelor Agenției, respectiv AFIR, precum și cel de APDRP, de către terți care activează în domeniul consultanței pentru accesarea fondurilor acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.
Astfel, există unele entități care activează în domeniul consultanței pentru accesarea fondurilor europene și care utilizează în denumire acronimul AFIR. Acestea folosesc în comunicări sloganele Agenției sau utilizează efectiv adrese de e-mail care conțin atât cuvântul AFIR, cât și APDRP (denumirea Agenției până în anul 2014).
Precizăm că NU există nicio asociere între aceste societăți comerciale sau asociații și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), precum și nicio acreditare sau acord din partea Agenției în vederea utilizării mărcilor AFIR/APDRP.
Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) vă sfătuieşte să analizaţi foarte atent informaţiile furnizate de site-urile neoficiale despre Programul Național de Dezvoltare Rurală. AFIR semnalează riscul unei informări deficitare şi subiective de pe site-urile neoficiale – toate aceste site-uri reprezintă interesele unor diverse societăţi, majoritatea de consultanţă.
Toate documentele necesare accesării fondurilor europene nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală sunt gratuite și se găsesc pe pagina oficială de internet a Agenției – www.afir.info, iar adresele de poștă electronică (e-mail) au întotdeauna domeniul @afir.info.
Denumirea Agenției, precum și acronimele titulaturii sunt stabilite în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41 din 18 iunie 2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), precum și în baza Certificatelor de înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, cu numărul 134.325 din 08.07.2014 pentru marca „AFIR împreună creștem satul românesc” și cu numărul 109.441 din 01.03.2010 pentru marca „APDRP Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – Creștem satul românesc”.
Cadrul legal precum și certificatele OSIM, conferă exclusiv Agenției dreptul asupra utilizării mărcilor AFIR/APDRP pe întreaga durata de protecţie a mărcilor.
AFIR poate fi contactată pentru orice informație la adresa: relații.publice@afir.info.
Lasă un răspuns