Condamnat la 14 ani de închisoare, prins de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au prins şi depus în penitenciar un bărbat condamnat la 14 ani de închisoare.
În ziua de 28 octombrie 2016 poliţiştii au depistat un bărbat de 35 ani, din Călăraşi care în urmă cu doi ani a fost condamnat de Tribunalul Călăraşi la 14 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor calificat.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Slobozia.
10 infracţiuni constatate în flagrant, de poliţişti, într-un week-end
Poliţiştii au desfăşurat, în acest sfârșit de săptămână, activităţi pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice şi reducerea riscului rutier.
Astfel, în ultimele trei zile, în timpul activităţilor specifice efectuate, poliţiştii au identificat 10 persoane, care conduceau autovehicule, fără să posede permis sau în timp ce se aflau sub influenţa alcoolului, fiind cercetate în cadrul dosarelor penale întocmite, pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Acţiunile în trafic vor fi continuate de poliţişti, pentru salvarea de vieţi omeneşti, prin identificarea şi tragerea la răspundere a celor care nesocotesc riscurile şi conduc autovehicule fără a fi deţinători de permise de conducere sau după ce au consumat alcool!