Bogdan Leu a fost numit oficial noul președinte al AFC Dunărea 2005 Călărași
Ieri, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Județean Călărași, a fost prezentat, oficial, noul șef al clubului Dunărea. Înlocuitorul lui Costică Ștefan este Bogdan Leu, fostul director al grupelor de Copii și Juniori din cadrul AFC.
Leu a fost prezentat de către președintele C.J. Vasile Iluță, omul care a făcut acestă schimbare necesară pentru viitorul echipei locale. Leu a ales să preia frâiele formației de pe malul Borcei într-un moment relativ greu. Echipa are ca obiectiv evitarea retrogradării. La conferința de presă a participat și președintele forului fotbalistic județean (AJF Călărași), Dorinel Dincă.
Vasile Iliuță: „Echipa are nevoie de stabilitate, de performanță„
„În urma unei analize, efectuată la nivelul Clubului Dunărea Călărași, s-a decis împreună cu Adunarea Generală schimbarea președintelui Costică Ștefan din fruntea clubului. În locul domniei sale a fost numit Bogdan Leu, fostul director al Grupelor de Copii și Juniori din cadrul AFC Dunărea 2005 Călărași. Bogdan Leu este unul dintre oamenii care au performat la acest club. A obținut, într-un timp relativ scurt, mai multe rezultate benefice clubului călărășean la competițiile interne. El este unul dintre inițiatorii înființării grupelor de copii și juniori fiind de departe cel mai îndreptățit să preia frâiele acestui club„, a declarat președintele CJ Vasile Iliuță. Domnia sa le-a mulțumit la final celor care au condus clubul până acum dar din păcate, sau din lipsă de fair-play, niciun reprezentant din vechea conducere nu a fost prezent la numirea lui Bogdan Leu.
„Îi urez succes! Îl așteaptă o perioadă grea. Echipa are nevoie de stabilitate, de performanță iar jucătorii și toți cei care sunt implicați în acest fenomen sportiv vor avea sprijinul nostru! Le mulțumesc și celor care au condus până acum acest club. Au reușit performanțe notabile la Dunărea ducând echipa după 20 de ani de absență din nou în Liga a 2-a!„, a mai spus Vasile Iliuță.
Bogdan Leu: „Adrian Mihalcea rămâne în continuare antrenorul Dunării„
Noul președinte a afirmat faptul că vine cu intenții bune la club și nu vrea să schimbe momentan nimic însă staff-ul tehnic și jucătorii ar trebui să-și schimbe atitudinea și să demonstreze în puținele meciuri care au mai rămas din acest tur că merită să evolueze la Dunărea. „Clubul are o pepinieră bună la ora actuală cu rezultate bune la nivel național și internațional. Am acceptat această propunere și mă onorează. Eu nu vin acum să tai și să spânzur la club. Avem nevoie de stabilitate iar cei care sunt acum vor trebui să se implice mai mult. Rezultatele vor fi mult mai bune dacă formăm o echipă. O echipă în care să avem încredere, o adevărată familie. Avem jucători buni care pot dovedi că putem face performanță. Eu am încredere îi ei. Adrian Mihalcea rămâne în continuare antrenorul Dunării. El are nevoie de sprijinul nostru și sunt convins că altfel va arăta echipa la meciurile din campionat începând chiar de la următoarea partidă„, a spus pentru editia.ro, Bogdan Leu, noul șef al grupării galben-albastre.