A fost înființată Brigada Zăpezii /Haideți să dovedim tuturor că la Călărași chiar se pot întâmpla minuni!

brigada1Brigada Zăpezii este un proiect lansat de către Cezar Comorașu, un tânăr în vârstă de 33 de ani. Acesta a mai organizat acțiuni umanitare de acest gen în Bacău, județul în care a locuit până acum cinci ani.

,,Am văzut de-a lungul celor 5 ani că societatea călărășeană nu are încă spiritul civic antrenat. La o campanie oarecum similară, aici fac referire la Let’s do it România, numărul voluntarilor participanți a fost rușinos de mic. Am luat decizia promptă de a discuta cu prefectul Călărașiului,  George Iacob, ulterior prin recomandarea dânsului cu domnul primar Daniel Ștefan Drăgulin și am ajuns la un acord de a-mi fi susținută inițiativa în totalitate. Aici discutăm despre punerea la dispoziție a lopeților, periilor și a altor ustensile necesare pentru deszăpezire. Ideea a venit simplu: văzând direct la fața locului, în stradă, cum angajații primăriei abia reușesc să facă față în lupta împotriva zăpezii viscolite. Este o situație gravă dacă stăm să ne gândim că sunt străzi unde încă nu se poate circula, dar mai ales că pot fi oameni blocați în case, de zăpada viscolită și adunată în dreptul căilor de acces. Așa s-a născut ideea de a lansa o Campanie care aș dori să devină virală, să devină un sport național, să demonstrăm încă odată că românii chiar sunt uniți atunci când trebuie și că putem fi și noi la fel de simplu eroi, așa cum sunt mulți alții.  Luni la ora 12:00, vom aduna primii oameni în fața primăriei după care ne vom deplasa spre punctele unde este prioritară prezenta noastră.  Daniel Ștefan Drăgulin ne va comunica luni la ora 9.30, care sunt locațiile în care trebuie intervenit urgent. Pagina noastră de Facebook: Brigada Zăpezii – Călărași are aproximativ 150 de membri în mai puțin de 10 ore de la lansarea ei oficială. Sperăm ca numărul participanților la modul fizic să fie mai mare decât cel al participanților din mediul virtual. Deci, luni la orele 12:00 – 12:15 suntem deja in fața primăriei, acolo unde vom da startul primei zile a campaniei de deszăpezire cu voluntari din cadrul Brigăzii Zăpezii – Călărași.  Vom încerca în fiecare zi să fim prezenți pe stradă și disponibili oricând și pregătiți să facem față oricărei provocări. Se vor servi la discreție ceaiuri calde asigurate de un sponsor și încerc mâine să discut cu un alt sponsor pentru a asigura o masă caldă tuturor participanților la această campanie, o premieră pentru județ, dar și pentru România. Unica entitate implicată realmente în astfel de campanii a fost Crucea Roșie care s-a dedicat în fiecare an salvării de vieți omenești alături de autorități și de Serviciul de Ambulantă Călărași.,,-Cezar Comorașu.

  Haideți să fim mai buni măcar acum. Haideți să devenim cu adevarat oameni de onoare ai comunitații noastre! Haideți să dovedim tuturor că la Călărași chiar se pot întâmpla minuni! În timp ce alții vor calcula cuantumul daunelor, noi să numărăm oamenii mulțumiți de acțiunile noastre de binefacere!
13857 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*