-
În anul 2016 Serviciul de Ambulanţă al judeţului Călăraşi, a fost solicitat, prinintermediul numărului unic de urgenta 112, să intervină la un număr de 39.774 cazuri, din care12.102 urgente majore, 20.999 urgente, 6.673 solicitări pentru transport neasistat. Din totalulde 35.716 solicitări un numar de 13.506 solicitări au fost efectuate în mediul urban şi 22.210 înmediul rural.Pentru soluţionarea cu promptitudine a apelurilor de urgenţă, instituţia are în funcţiuneun număr de 6 ambulanţe tip A, destinate transportului neasistat al pacienţilor, 24 ambulante tipB2, destinate solicitărilor de urgenţă şi prim ajutor calificat şi 2 ambulanţe tip C2, destinatesolicitărilor de grad 0 şi 1, respectiv urgenţele majore, acestea înregistrând un total de1.927.289 km, adică o medie de 60.228 km/autospecială.În prezent serviciul de urgenţă călăraşean se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveştedotarea cu autospeciale şi implicit asigurarea operativităţii mijloacelor aflate în dotare, avândîn vedere faptul că peste aproape 60% din parcul auto înregistrează rulaje mai mari de 400.000km si o vechime în exploatare de peste 5 ani. Cu toate acestea, se fac eforturi susţinute pentruca un echipaj specializat să poată ajunge în cel mai scurt timp la toţi cetăţenii care solicită acestserviciu, ţinând cont de starea de sănătate a acestora rezultată din datele furnizate prinintermediul apelurilor telefonice. De aceea, SAJ Călăraşi recomandă tuturor persoanelor careapelează numărul de urgenţă 112, să furnizeze cu promptitudine dispeceratului datele solicitateprivind starea de sănătate a persoanelor aflate în dificultate.Având în vedere numărul mare de solicitări primite şi soluţionate, precum şi rulajeleînregistrate în anul 2016, evaluăm că activitatea angajatilor s-a ridicat la standardele impuse deordinele şi protocoalele în vigoare, asigurând un raspuns prompt si eficient la nevoilepopulaţiei din zona de competenţă. Ne propunem ca în anul 2017 să creştem nivelul depregătire al personalului, prin organizarea de cursuri şi sesiuni de pregătire, astfel încât săputem răspunde la solicitările populatiei 24 de ore din 24, cu aceeasi promptitudine siprofesionalism.
SERVICIUL DE AMBULANTA AL JUDETULUI CALARASI
-
În scopul îmbunătăţirii activităţii, amintim populaţiei judeţului Călăraşi faptul că toateneregulile privind activitatea personalului SAJ Calarasi constatate, pot fi aduse la cunostinţaconducerii, în scris la sediul unitatii sau la numerele de fax si adresa de mail afişate pe site-ulwww.ambulantacalarasi.ro, astfel încât acestea să poată fi remediate si pentru a nu se mairepeta astfel de situaţii.MANGER GENERALec. MANEA Marius
1967 vizualizari in total 2 vizualizari azi
Lasă un răspuns