Adrian Melente, directorul Colegiului Agricol, a fost alături de eleva accidentată aseară în zona Orizont

acci

Adrian Melente este directorul Colegiului Agricol Sandu Aldea. Acesta a însoțit la spitalul din București, eleva care a fost victima accidentului de circulație care a avut loc aseară în zona Orizont.

,, Am stat lângă ea la spitalul din București, până am fost sigur că se află în ofara oricărui pericol. Starea ei este stabilă, mulțumesc lui Dumnezeu că a scăpat doar cu atât. Teribilismul este sursa multor accidente de circulație. Tinerii noștrii sunt tentați să comită fapte pe care apoi le regretă din cauza teribilismului” a declarat pentru Realitatea din Călărași, Adrian Melente.

 

  Reţinut de poliţişti după ce ar fi accidentat două persoane şi a părăsit locul accidentului

 

În noaptea de 21 martie a.c. poliţiştii au fost sesizaţi de faptul că un bărbat care conducea un autoturism a accidentat două persoane pe trecerea pentru pietoni, după care a părăsit locul accidentului.

Cercetările demarate de îndată de poliţişti au condus la identificarea unui tânăr de 19 ani din Călăraşi bănuit de săvârşirea faptei.

Cele două persoane accidentate au fost conduse la Spitalul Judeţean Călăraşi pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Acesta este cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Faţă de cel în cauză oamenii legii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi.

Astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunere de arestare preventivă.

 

 

 

 

 

15221 vizualizari in total 2 vizualizari azi


1 Comment on Adrian Melente, directorul Colegiului Agricol, a fost alături de eleva accidentată aseară în zona Orizont

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*