Viaţa după divorţ: 5 schimbări majore prin care trece o mamă singură!
Viaţa după divorţ: 5 schimbări majore prin care trece o mamă singură!
Ce poate fi mai înfricoşător decât să ajungi în momentul în care trebuie să divorţezi de cel pe care, până acum ceva timp, îl credeai bărbatul vieţii tale? Şi cum va reacţiona copilul tău la aflarea veştii că mami şi tati vor sta despărţiţi de acum încolo? În mod cert, situaţia trebuie tratată cu mult calm şi seriozitate, întrucât nu îţi doreşti ca micuţul tău să sufere ori să resimtă prea mult lipsa celui pe care îl considerai un tată perfect până la momentul semnării actelor de divorţ.

Deşi în ultima perioadă divorţurile au loc la ordinea zilei, iar relaţia cu soţul tău pare să dea de multă vreme semne că nu mai merge, nu ai cum să accepţi aşa uşor ori să fii pregătită pentru o despărţire. Iar dacă la mijloc se mai află şi un copil căruia iţi este imposibil să îi explici de ce relaţia dintre mama şi tata a ajuns la acest punct, atunci e de la sine înţeles că lucrurile se complică.
Oricine îşi poate imagina că nu e deloc simplu ca, dintr-odată, să realizezi că eşti pe cont propriu. Şi nici nu există încă vreun manual care să te înveţe cum să gestionezi ori să previi eventualele neplăceri pe care le implică viaţa de mamă singură. Totuşi, ai putea să afli câte ceva din cele ce urmează imediat după ce semnezi actele de divorţ. În acest fel, vei şti cum să reacţionezi în anumite situaţii ori la ce să te aştepţi.
Iată 5 lucruri pe care le implică viaţa de mamă singură
Pentru că urmează o perioadă extrem de dificilă pentru tine, citeşte sfaturile de mai jos, astfel încât să fii pregătită să previi, cu capul sus, cele mai importante schimbări de după divorţ. Iată ce trebuie să ştii:
-
Este foarte important să te arăţi puternică în faţa copilului tău care, în mod cert, va pune foarte multe întrebări despre tatăl care nu mai locuieşte cu voi. Încearcă să nu îi arăţi cât de mult suferi, ci să îi transmiţi faptul că vă puteţi descurca şi singuri. În plus, este esenţial să te ţii departe de depresii. Deşi este absolut normal să plângi şi să îţi descarci cumva furia, încearcă, totuşi, să nu te manifeşti în faţa copilului. Ai putea, pentru început, să-ţi ocupi mintea cu lucruri şi activităţi care îşi fac plăcere. Cu siguranţă, adori să faci shopping şi dintotdeauna ai considerat că îţi transmite o stare de bine. Acum, mai mult ca niciodată, meriţi să îţi achiziţionezi acea pereche frumoasă de sandale din piele. Găseşti sandale din piele pe SABRINE.RO, aşa că aruncă o privire pe site şi alege modelul care ţi se potriveşte.
-
Vino cu ceva nou în viaţa ta, fă o schimbare care să îţi facă plăcere. De exemplu, schimbă-ţi locuinţa, căci e de la sine înţeles că tu şi soţul tău nu veţi mai împărţi acelaşi spaţiu. Iată o ocazie minunată prin care să îţi dovedeşti ţie că te descurci şi că poţi fi independentă fără să ai un bărbat lângă tine.

Apelează la dezvoltatorul imobiliar Cubic Residence pentru a obţine cele mai bune oferte. Cu siguranţă, nu vei regreta nicio clipă alegerea făcută, mai ales că mintea ta va fi ocupată o bună perioadă de timp cu decorarea apartamentului la care ai visat.
-
Dacă până acum responsabilităţile în ceea ce priveşte îngrijirea copilului se împărţeau la doi, ei bine, după divorţ, tu vei fi cea care se va ocupa cel mai mult de creşterea micuţului. Profită de acest lucru şi asigură-te că, deşi nu mai sunteţi o familie completă, relaţia mamă-copil se va consolida. Ieşiţi împreună în parc, plimbaţi-vă şi petreceţi timp de calitate împreună. În acest fel, nu veţi mai simţi lipsa tatălui atât de mult. Ai grijă ca micuţului tău să nu îi lipsească nimic, ba din contră. Informează-te cu privire la accesoriile pe care trebuie să le achizionezi odată cu înaintarea în vârstă, când trebuie să schimbi căruciorul ori hăinuţele. Găseşti tot ceea ce îţi doreşti în magazinul de copii BabyNEEDS, aşa că aruncă o privire pe ofertele lor.
-
Focusează-te pe job, căci, cu siguranţă, ai nevoie de un venit substanţial care să îţi permită să îţi creşti copilul în condiţii optime. În plus, te vei simţi mult mai utilă, vei fi înconjurată de oameni dragi şi, bineînţeles, îţi vei forma un scop: cariera, care este extrem de importantă. Cu siguranţă, vei avea numai de câştigat dacă dovedeşti o atitudine proactivă la birou.

-
E de la sine înţeles că îţi va fi destul de greu să te obişnuieşti cu ideea că, de acum înainte, eşti o mamă singură. Este foarte important ca în momentele în care te simţi mai vulnerabilă, sa te descarci unei prietene apropiate ori chiar să ceri ajutorul unui psiholog. În timp, vei reuşi să treci peste şi, cine ştie, poate chiar să întâlneşti pe cineva care va şti să aprecieze ceea ce eşti tu de fapt.
Iată 5 schimbări majore pe care le aduce după sine un divorţ în viaţa unei femei care, pe langă statutul de soţie, are în responsabilitate şi rolul de mămică. Dacă şi tu te afli printre cele care trec prin astfel de momentele, citeşte cele enumerate anterior şi ţine cont de sfaturile propuse tocmai pentru a depăşi cât mai repede una dintre cele mai neplăcute etape din viaţa unei femei.
