A DOUA ÎNTÂLNIRE A GRUPULUI COLABORATIV DE LUCRU, ÎN CADRUL PROIECTULUI “Career Paths to Youth Labor Mobility”, cod 16.4.2.021,e-MS-ROBG 156
În perioada 28-29 august a.c., Filiala Călărași a Facultății de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală, ce apartine Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București a organizat la Hotel Călărași cea de-a doua întâlnire a Grupului Colaborativ de lucru româno-bulgar -ca activitate în cadrul proiectului “Career Paths to Youth Labour Mobility”/”Pași în carieră pentru mobilitatea fortei de muncă pentru tineret”, cod 16.4.2.021., finanțat prin Programul: INTERREG V-A RO-BG, Axa prioritară-4; Prioritatea de Investitii 1. De mentionat faptul că, prima întâlnire a acestui grup a fost organizată în luna iunie a.c. în Silistra, de către Filiala Silistra a Universității Anghel Kancev din Ruse, avand ca temă „Practici pozitive pentru mobilitatea fortei de muncă în rândul tinerilor din Bulgaria”
Tema întâlnirii din 28-29 august a fost “Ocuparea tinerilor si dezechilibrele pieței muncii în Romania. Cauze, provocari si perspective în zona Sud Muntenia”. După cuvântul de deschidere și prezentarea proiectului de către managerul proiectului, prof.univ.dr. Daniela Cretu, a urmat prezentarea Grupului colaborativ – obiective si angajamente, de către Docent dr. Galina Lecheva, coordonatorul Grupului de colaborare și alocuțiunile invitaților, respectiv, Prefectul judetului Călărași -Ec. George Iacob, Presedintele Consiliului Judetean Călărași-Ec Vasile Iliuță, Administratorul public local, ing. Valentin Deculescu, care a transmis mesajul primarului Municipiului Călărași. Reprezentantii instituțiilor publice au mentionat în mesajul transmis că sustin demersurile și initiativele proiectului, considera ca proiectul va aduce valoare adaugată comunității călărășene și că vor urmări cu interes implementarea si rezultatele acestui proiect. Prezent la această reuniune a fost și Prorectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară Bucuresti- prof univ.dr. Răzvan Teodorescu, care si-a exprimat convingerea că parteneriatul cu instituțiile din Bulgaria vor deschide calea unei colaborări pe mai multe planuri, care vor fi în beneficiul studentilor și cadrelor didactice din zona transfrontalieră, iar eforturile commune vor conduce la o mai bună inserție și integrare pe piața muncii a absolventilor celor două instituții de invatamant superior.
Au fost sustinute prezentări power point, pe teme ca: “Tinerii pe piața muncii și gradul de ocupare al acestora în județul Călărași” (Mariana VASILE – Director adjunct “Agentia Judeteană de Ocupare a Fortei de Muncă” din Călărași), ”Către o carieră de succes, prin investiția în formarea profesională a tinerilor!” (Ruxandra PRICĂ- Director”, “Centrul Regional de Formare Profesională a Adultilor Călărași”), “Tineri informati, tineri responsabilizați și performanti. Contribuția fondurilor europene implementate în judetul Calarasi la o educație de calitate, în regiunea SUD MUNTENIA; Provocari actuale generate de globalizare si criza. Strategia locală de crestere a gradului de ocupare a tinerilor absolventi cu studii superioare (Luminta Trifu-Director, Departamentul Programe Europene –Primăria Municipiului Călărași); Analiza intenţiilor de dezvoltare personală, după definitivarea studiilor liceale. Studiu de caz în judetul Călărași (Mariana NĂSTASE- Director “Centrul Judetean de Resurse Educaționale” din Călărași); Gradul de inserţie al absolvenţilor de învăţământ superior managerial agricol, pe piaţa muncii. Studiu de caz, Facultatea de Management- Filiala Călărași (Expert logistic proiect- Raisa Popescu, Asociatia ACCESS).Discuțiile în cadrul Grupului Colaborativ, au facut referire la subiecte legate de reglementările legale privind piata europeană și transfrontalieră a muncii, recunoașterea pregătirii educaționale universitare, legislația muncii, securitatea socială, fiscalitatea, consilierea studentilor și orientarea în carieră etc. Toți cei cinci parteneri in cadrul proiectului, respectiv: Camera de Comerț și Industrie Călărași, Asociația Acces Călărași, Filiala Silistra a Universității Anghel Kancev din Ruse, Centrul de Inovare și Afaceri din Ruse găzduiesc o întâlnire a Grupului de lucru de colaborare (20 de persoane) într-un hotel și asigură costuri de transport. Ca finalitate, se va semna un acord de colaborare între universități, autorități publice, ONG-uri, agenti economici, instituții cu responsabilități în domeniul ocupării resurselor de muncă, pentru o piață a muncii transfrontalieră mai incluzivă. În conformitate cu Strategia Europa 2020, proiectul permite o integrare orizontală și o cooperare transfrontalieră cu instituțiile și organismele legate de ocuparea forței de muncă și reduce nivelul barierelor CBC identificate, prin oferirea a 8 inițiative de ocupare a forței de muncă. Acestea includ: pagina web, brosura și aplicația mobilă “Cool to be mobile”; o schemă comună de învățământ orientată spre piața muncii, instrumente comune bazate pe internet, sesiuni de informare și organizarea unor târguri de joburi; cursuri virtuale de antreprenoriat etc., toate aceste initiative avand drept scop- creșterea gradului de ocupare a absolvenților de invatamant superior, pe piata transfrontalieră a muncii. “Career Paths to Youth Labour Mobility”/“Căi de carieră pentru mobilitatea forței de muncă în rândul tinerilor” oferă accesul a 5910 de persoane la 8 inițiative comune în domeniul ocupării forței de muncă în rândul tinerilor.
Prof.univ.dr. Daniela Cretu
Manager Proiect