Senatoarea Roxana Natalia Pațurcă susține Campania Națională „Informare acasă! Siguranţă în lume!” – 2018 – Un cetăţean informat, un cetăţean câştigat!

Senatoarea PSD , Roxana Natalia Pațurcă  a participat în data de 17.05.2018, la întâlnirea organizată la Colegiul Agricol Sandu Aldea având ca subiect promovarea Campaniei Naţionale „Informare acasă! Siguranţă în lume!” – 2018 – Un cetăţean informat, un cetăţean câştigat!, iniţiată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni la care a fost prezent secretarul de stat din cadrul acestui minister, domnul Victor Ionescu. La eveniment au participat și prefectul județului-George Iacob, directorul AJOFM Călărași – Nicolae Chirana, inspector școlar general-prof. Elena Mihăilescu și un reprezentant al ITM Călărași.
 Roxana Natalia Pațurcă : ,, Programul este mai mult decât interesant şi beneficiază de toată susţinerea mea. Tinerii trebuie să fie informaţi cu privirile la drepturile şi responsabilităţile pe care le vor avea în ţările în care intenţionează să muncească, să studieze, să locuiască, inclusiv la drepturile sociale specifice fiecărui stat în parte. Dialogul purtat astăzi a fost de bun augur, întrebările puse dar şi răspunsurile oferite de reprezentantul ministerului limpezind multe multe aspecte în acest sens.
De asemenea dacă românii intenţionează să se întoarcă acasă şi să-şi deschidă propria afacere, Programul Diaspora Start-Up Nation, dezvoltat de Ministerul Fondurilor Europene, le vine în ajutor. Programul reprezintă o linie de finanţare destinată cetăţenilor români din afara graniţelor ţării şi celor reîntorşi recent care doresc să-şi valorifice abilităţile profesionale dobândite afară, prin deschiderea unei afaceri aici, în România. Beneficiarii pot fi persoane fizice: şomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă şi înfiinţează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă.
Sunt alături de iniţiatorii acestei campanii şi sper ca toate informaţiile să ajungă la călărăşeni în timp util şi pe înţelesul tuturor.
DSC_0815DSC_0814

353 vizualizari in total 13 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*