Cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a depăşit statutul publicistic, angajându-se într-un amplu demers de restituire a istoriei Dobrogei şi a personalităţilor sale marcante.
La iniţiativa cotidianului ZIUA de Constanţa, în data de 5 octombrie 2018, la şcoala din comuna Dorobanţu din judeţul Călăraşi, a avut loc ceremonia de acordare a numelui istoricului Adrian V. Rădulescu, acestei unităţi şcolare.
Anca Constantin, fiica marelui istoric, a fost invitată să dezvelească placa comemorativă.
Personalităţile participante la acest eveniment, au transmis mesajele lor celor prezenţi.
Stoica Vasile– primar comuna Dorobanţu : ,, Este un moment important pentru noi, deoarece şcoala va purta cu mândrie numele lui Adrian V. Rădulescu, fiu al comunei noastre„.
Roxana Natalia Paţurcă – senator PSD : ,, Începând de astăzi, de Ziua Mondială a Educației, Școala Gimnazială numărul 1 din Comuna Dorobanțu va purta numele celui care a fost Adrian V. Rădulescu, ctitorul, așa cum va rămâne în memoria posterității, fiu al acestei comune și fost elev al acestei școli gimnaziale.
Felicit organizatorii acestui eveniment important în viața localității, un eveniment care reușește să aducă un omagiu unei personalități a culturii și politicii românești post-decembriste.
Felicit în același timp și le mulțumesc celor de la ZIUA de Constanța, celor de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, celor de la Universitatea Populară ”Petre V. Haneș” din Călărași și celor de la Muzeul ”Dunării de Jos” din Călărași pentru inițiativa frumoasă pe care au avut-o și care m-a determinat să particip cu bucurie aici, în mijlocul elevilor, profesorilor, părinților și locuitorilor comunei Dorobanțu, la dezvelirea plăcii inscripționate cu noul nume al Școlii Gimnaziale” .
Daniel Ştefan Drăgulin– primar municipiul Călăraşi : ,, Am participat astăzi la evenimentul prilejuit de schimbarea denumirii unității de învățământ din localitatea Dorobanțu în Școala Gimnazială ”prof. univ. dr. Adrian V. Rădulescu”. M-am bucurat că în Anul Centenarului astfel de evenimente întregesc recunoștința celor care și-au pus amprenta asupra cunoașterii istoriei de pe meleagurile dobrogene și nu numai, așa cum a fost istoricul Adrian V. Rădulescu, o personalitate marcantă a societății dobrogene postbelice, fost profesor universitar doctor și om politic român „.
Lasă un răspuns