De Lăsatul Secului, Dragnea şi Tărăcilă îl pun şef cu acte în regulă pe Iulian Iacomi

IULIAN

 Duminica Infricosatei Judecati

  Lasatul Secului reprezinta o sarbatoare care marcheaza ultima zi cand se mai poate manca de dulce, inainte de a incepe unul dintre cele patru mari posturi randuite de Biserica Ortodoxa (Postul Nasterii DomnuluiPostul Sfintelor Pasti, Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si Postul Adormirii Maicii Domnului).

Singurul post care are doua Lasatul Secului este cel al Sfintelor Pasti, cunoscut si sub numele de Postul cel Mare. Primul Lasatul Secului este pentru carne si se tine in Duminica Infricosatei Judecati, iar celalalt este pentru oua, peste si lactate si se tine in Duminica Izgonirii din Rai a lui Adam.

În această zi de mare sărbătoare, 500 de PSD-işti călăraşeni , în mare parte aceiaşi care în urmă cu şase luni votau în mod democratic şi statutar alegerea lui Ciprian Pandea în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene, se vor aduna în sala de spectacole ,, Barbu Ştirbei ” pentru a-l legitima, la fel de democratic pe primarul oraşului Lehliu Gară- Iulian Iacomi, pe aceiaşi funcţie. Tot astăzi, vor fi aleşi şi vicepreşedinţii organizaţiei judeţene ai PSD Călăraşi. Deşi această listă nu a fost făcută publică, este de aşteptat să-i regăsim în ea pe câţiva dintre dinozaurii politicii de pe malul Borcei : Tărăcilă, Samoilă, Sbârcea … deşi este binecunoscut proverbul că ,,din cocoş nu faci găină şi din curvă gospodină”. În condiţiile în care alegerile europarlamentare şi prezidenţiale bat la uşă, este cel puţin surprinzătoare decizia lui Iulian Iacomi de a reactiva în echipa sa, persoane cu un trecut cel puţin îndoielnic, expirate din punct de vedere politic şi cu o imagine publică nu tocmai bună, mazilindui pe cei care au muncit pentru acest partid, rezultatul fiind câştigarea la alegeri a trei fotolii de parlamentar. Pe vreme rea, o cloşcă îşi adună toţi puii sub ea, şi pe cei negrii şi pe cei albi şi pe cei pestriţi. În fapt la PSD Călăraşi se întâmplă exact invers. Deşi în prima conferinţă de presă susţinută de Iulian Iacomi în calitate de preşedinte interimar, a promis că nu va fi schimbat niciun director PSD (acum o să spună că a făcut referire doar la cei care au ocupat posturile prin concurs, nu şi la interimari) realitatea este cu totul alta. Pe surse, se pregăteşte chiar schimbarea prefectului şi subprefectului.

Deşi sunt multe voci care condamnă comportamentul şi acţiunile lui Iulian Iacomi, este previzibilă victoria de azi a acestuia, cunoscut fiind faptul că nu a pierdut niciodată o bătălie în care a fost direct interesat. Singura surpriză ar putea veni din partea deputatului Sorin Vrăjitoru, care, aşa cum ne-a obişnuit, nu s-a sfiit niciodată să-şi afirme public nemulţumirile. În rest, toţi cei care îl ridicau în slăvi în urmă cu şase luni pe Ciprian Pandea, vor face astăzi la fel, cu Iulian Iacomi (unii de frică, alţii din cauza ameninţărilor, din laşitate şi slugărnicie sau de lehamite).  Nimic nou sub soare !

 P.S. Vom reveni cu amănunte despre adevăratul artizan al vânătorii de vrăjitoare din PSD Călăraşi !

1475 vizualizari in total 1 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*