Comunicat de presă / Primăria Municipiului Călărași respectă toate termenele impuse de lege cu privire la achizițiile publice

ANUNT PUBLIC PRIVIND POZA

Pentru că în mediul online sunt aduse, în ultima perioadă, denigrări la adresa instituției Primăriei Municipiului Călărași și a primarului Daniel Ștefan Drăgulin cu privire la lipsa măsurilor necesare tratamentelor de dezinsecție, venim cu următoarele precizări:

 

– Primăria Municipiului Călărași a gândit un contract multianual pentru DDD (dezinsecție, dezinfecție și deratizare), având în vedere experiențele ultimilor ani în ceea ce privește aceste servicii, și anume: adoptarea întârziată a bugetului național și implicit, a celui local, care nu a favorizat efectuarea la timp a tratamentelor de delarvare, dar și contestațiile, care se întâlnesc frecvent la nivel național, în acest domeniu. Contractul multianual pe care Primăria Municipiului Călărași îl va semna în următoarele săptămâni (funcție de perioada contestațiilor care va demara chiar luni, 24 iunie, pentru 11 zile) se referă la serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pentru următorii 4 ani

 

-Primăria Municipiului Călărași respectă toate termenele impuse de lege cu privire la achizițiile publice, dar, în același timp, face toate eforturile pentru găsirea de soluții legale care să permită tratamente în regim de urgență împotriva țânțarilor, fiind vorba de o problemă de sănătate publică (din păcate, la nivel național)

 

-Prima etapă de dezinsecție s-a efectuat, în regim de urgență, pe 12 și 13 iunie (avio-12 iunie, terestru-12 și 13 iunie), prin Serviciul Public Pavaje Spații Verzi, din subordinea PMC.

 

Duminică, 23 iunie, începând cu ora 22.00, pe toate zonele verzi din municipiul Călărași va fi efectuat un nou tratament, în aliniament, pentru că există prevedere bugetară.

 

Potrivit specialiștilor, condiția esențială ca un tratament să fie eficient este ca substanța aplicată să nu fie îndepărtată de apă, adică să nu existe precipitații, pentru minim 3 zile.

 

Sperăm la o lipsă a instabilității atmosferice pe termen scurt, așa cum s-a întâmplat în ultimele săptămâni, pentru ca problemele apărute odată cu înmulțirea populațiilor de țânțari să se diminueze.

 

Totodată, sperăm ca încercările de denigrare a activității Primarului și Primăriei Municipiului Călărași să înceteze. Măsurile întreprinse de Primăria Municipiului Călărași, cu privire la dezinsecție, au ținut doar de cadrul legislativ și de condițiile meteo, și nu de lipsa unor prevederi bugetare.

 

 

BIROUL DE PRESĂ

1033 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*