Muzeul Dunării de Jos – Școală de vară: 1-26 iulie 2019

 

 Este vorba de un proiect, început din anul 2018, parte a Programului de Pedagogie Muzeală, care urmărește câteva obiective importante:

Cunoaşterea patrimoniului muzeal arheologic descoperit la Dunărea de Jos.

            Cunoaşterea principalelor situri arheologice din judeţul Călăraşi.

            Înţelegerea necesității protejării, conservării şi valorificării patrimoniului muzeal.

            Cunoaşterea şi înţelegerea necesității cercetării permanente a patrimoniului muzeal arheologic.

Cunoaşterea şi înţelegerea obiceiurilor, tradiţiilor şi meşteşugurilor locale precum şi stimularea curiozităţii pentru investigarea acestora.

            Sensibilizarea publicului în ceea ce priveşte arta şi tradiţia populară locală, înţelegerea protejării, conservării şi perpetuării acestora.

Stimularea curiozităţii participanților prin activitățile practice la care vor participa.

 

            Astfel, la Secția Arheologie, în perioadele: 1-5 iulie, 15-19 iulie, participanții vor avea următorul program, în intervalul orar 10 – 12:

 

  1. Cunoașterea patrimoniului muzeal.
  2. Introducere în arheologie: aplicații practice.
  3. Activități de conservare preventivă.
  4. Atelier de desen.
  5. Atelier de modelat lut.

 

Preț participare: 2 lei/pers/zi

Grupurile vor curprinde maxim 15 persoane cu vârste cuprinse între 7 – 12 ani.

Pentru înscrieri sunați la tel. 0722270848, persoana de contact Șef Serviciu, Anișoara Topârceanu.

 

La Secția Etnografie, în perioadele 8-12 iulie, 22-26 iulie, participanții vor avea următorul program, în intervalul orar 10 – 12:

 

  1. Împletitul, răsucitul, depănatul firelor din lână sau bumbac.
  2. Cusături cu acul pe etamină.
  3. Lucru manual cu materiale din hârtie.
  4. Atelier de pictură în acuarelă.
  5. Atelier de desen.

 

Preț participare: 2 lei/pers/zi

Grupurile vor curprinde maxim 15 persoane cu vârste cuprinse între 7 – 12 ani.

Pentru înscrieri sunați la tel. 0242311690, persoana de contact Șef Birou, Virginia Oană.

 

 

Responsabil Relații Publice,

Muzeograf Andreea Parnic

146 vizualizari in total 1 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*