La ce fel de firme se duce Fiscul, de obicei, ca să vadă dacă se folosesc case de marcat

CASA DE MARCATIn mod obișnuit, inspectorii fiscali verifică obligația de dotare cu case de marcat și de emitere a bonurilor fiscale la afaceri întâlnite la tot pasul. Comerțul cu amănuntul, alimentația publică, serviciile de înfrumusețare și service-urile auto se află, astfel, în prim-plan, conform unui bilanț publicat recent de Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Fiscului.

Reprezentanții Fiscului informează periodic despre controalele pe care le desfășoară la companii pentru a vedea dacă acestea folosesc case de marcat cu jurnal electronic și emit bonuri fiscale la vânzarea de produse și prestarea de servicii către persoanele fizice.

Astfel, dacă luăm în calcul comunicările publice ale autorităților din acest an, dintre care cea mai recentă a venit joi, putem contura, în mare, cam ce fel de firme sunt vizate de controalele inspectorilor.

Astfel, pentru a vedea dacă se folosesc case de marcat și dacă se emit bonuri fiscale, inspectorii se duc în control mai ales la comercianții de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte produse nealimentare.

De asemenea, vizate mai sunt unitățile de alimentație publică, adică restaurantele, cluburile, barurile, cafenelele, patiseriile, precum și piețele sau centrele comerciale.

În fine, nici florăriileserviciile de înfrumusețare (coafor, frizerie, centru de relaxare) și service-urile auto nu scapă de controalele autorităților.

Conform informării de joi, în primele opt luni ale anului 2019, peste 4.800 de firme au fost verificate în legătură cu folosirea caselor de marcat. În total, s-au aplicat peste 1.400 de avertismente, s-au dat peste 4.300 de amenzi și s-au confiscat venituri ilicite și bunuri.

„În timpul controalelor antifraudă contribuabilii au fost informați din nou despre obligaţia legală de a se dota cu noile case de marcat cu jurnal electronic și de a le utiliza pentru fiscalizarea tuturor încasărilor provenite din vânzările de bunuri sau prestările de servicii direct către populaţie. Contribuabilii au, de asemenea, obligaţia de a întocmi documente justificative pentru toate sumele introduse în punctul de lucru, de a întocmi şi utiliza documente justificative fiscale şi contabile specifice operațiunilor economice efectuate”, s-a punctat în comunicat.

Comercianții sunt obligați de legislație să renunțe la vechile case de marcat cu jurnal tipărit și să treacă la noile case de marcat cu jurnal electronic. Momentan, cei aflați la prima abatere sunt iertați, însă apoi pot fi amendați cu sume între 8.000 și 10.000 de lei, iar sumele nejustificate le pot fi confiscate și activitatea le poate fi suspendată.

În altă ordine de idei, două mari categorii de firme au fost obligate, mai nou, să folosească noile case de marcat: transportatorii rutieri de persoane și cei care au automate comerciale de produse și servicii.

Citește mai multe despre noile case de marcat în secțiunea noastră de aici, iar despre controalele la firme – în secțiunea de aici.

SURSA / Avocatnet.ro

172 vizualizari in total 2 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*