Deși se consideră că obiceiurile românești au, în general, o structură unitară pe tot teritoriul nostru folcloric, fiecare ținut și zonă etnoculturală își are propriile moduri de exprimare prin datini și obiceiuri. Acest fapt se datorează și unor influențe venite din cele mai îndepărtate colțuri ale țării, sau, în situațiile zonelor de frontieră, și de dincolo de granițele naționale. Este cazul și județului Călărași, unde însăși structura populației rurale este deosebit de eterogenă. Exemplificăm aici localitatea Ciocănești, amplasată pe linia Dunării, între Călărași și Oltenița, unde tradiția orală, precum și izvoarele documentare pomenesc trei părți distincte ale satului: Ciocănești-Pământeni, deci oamenii locului care se știau aici din totdeauna; Ciocănești-Mărgineni, așezare construită din românii coborâți din regiunea Mărginimii Sibiului; Ciocănești-Sârbi, zonă a satului în care s-au așezat locuitorii veniți din partea Dunării, români și bulgari, care n-au mai putut suporta asuprirea otomanilor. Iată pentru ce în această zonă vom întâlni obiceiuri în general cunoscute și în alte regiuni ale țării, dar și obiceiuri specifice care se regăsesc doar în acest areal. De origine foarte veche, cele mai multe dintre ele s-au păstrat, cu succesive schimbări de funcție și cu necontenita accentuare a părții spectaculoase, până în zilele noastre.
Printre obiceiurile tradiționale, cele ale sărbătorilor de iarnă ocupă, datorită amploarei lor, un loc deosebit. Sărbătorile de iarnă sunt, înainte de toate, sărbătorile schimbării anului. Ele se desfășoară între 24 decembrie și 7 ianuarie și sunt ocazionate de marcarea Crăciunului, a Anului Nou, a Bobotezei și a Sf. Ion.
Boboteaza și Iordanul, ca sărbători tradiționale legate de ciclul Anului nou creștin, au atât o tematică religioasă, cât și una laică. De Bobotează, în satele de pe Dunăre și Borcea se petrecea sfințirea apelor și a crucii, care, după terminarea procesiunii religioase este aruncată în apă, numeroși tineri întrecându-se apoi să o recupereze neținând cont de cât de rece este apa. Cel care reușea să se reîntoarcă cu crucea era cinstit de întreaga comunitate.
Iată cum este descris obiceiul aruncatului după cruce într-o publicație locală din Călărași(ziarul “Pensionarul” din 16 ianuarie 1937): “Anul acesta, ziua Botezului Domnului s-a sărbătorit cu un deosebit fast. La ora 11,00 s-a oficiat obișnuitul Te-Deum la Biserica din centru… La ora 11,20 s-a format un impozant cortegiu de la Biserică spre Port în frunte cu întregul sobor bisericesc și cu detașamentul militar compus din toate regimentele din garnizoană. În Port s-a făcut sfințirea apei până la ora 12,00. Timpul destul de frumos a favorizat această frumoasă serbare, deoarece toată populația orașului Călărași – bărbați, femei, copii- a venit să ia parte la sfințirea apei. Malul drept al brațului Borcea, pe o întindere de un km, era ticsit de populație. Nici malul opus nu a fost lăsat mai liber. Mulți cetățeni l-au ocupat, iar alții, urcați în bărci, căutau să găsească locul cel mai prielnic de unde să poată vedea momentul aruncării în apă a crucii. Înotătorii concurenți la prinderea crucii, în număr de zece inși, așteptau grupați în rând, pe mal, gata a se arunca în valurile apei… S-a zvonit venirea unui avion care ar avea misiunea de a arunca o a doua cruce. Publicul se îngrămădea insistent spre marginea apei… La ora 12,00 a apărut avionul, care, coborându-se la 10-15 m deasupra apei…, a aruncat Sfânta Cruce în apă, în același moment cu cea aruncată de dl. prefect. Înotătorii, cu un elan neîntrecut, s-au aruncat în apă, prinzând crucile. A fost solemn momentul când înotătorii, în mijlocul apei, s-au grupat în jurul celor ce au prins crucile, se închinau și le sărutau. Avionul a mai făcut câteva virajuri, aruncând buchete de busuioc și de flori.”
După procesiunea de Bobotează, localnicii din Călărași și Oltenița și din satele de pe Dunăre și brațul Borcea își scot caii la botez și întreceri sportive. Obiceiul este cunoscut sub denumirea de Botezul cailor. Bătrânii susţin că este un obicei vechi, păstrat cu sfinţenie de la străbuni. Caii sunt frumos împodobiţi cu panglici multicolore, sunt ţesălaţi şi prezentaţi într-o veritabilă paradă. De altfel, în unele locuri există şi concursuri, să le zicem de frumuseţe hipică. După ce sunt „botezaţi” toţi caii, urmează o întrecere pentru a desemna cel mai iute animal şi, desigur, cel mai destoinic călăreţ. Se spune că animalul stropit cu apa sfinţită de preot este ferit de boli şi întâmplări nedorite, va avea putere de muncă şi nu se va atinge blestemul de el. Iar cei care-i botează vor avea un an bun, cu recolte bogate.
Chiar în seara de Bobotează există în zona Dunării un obicei aparte: localnicii se pregătesc pentru păzitul fântânilor. Fântânile sunt împodobite cu frunze, pănuşi de porumb sau stuf. Pe timpuri, se puneau batiste, velinţe sau chilimuri (scoarţe înflorate cu două feţe), se aduceau paie, stuf şi lemne pentru foc. După ceremonialul împodobitului, se pregăteşte grătarul pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului. Localnicii se adună toată noaptea în jurul fântânii şi o păzesc cu străşnicie. Păzitul fântânii este un obicei care vine din „negura vremurilor”, din „moşi-strămoşi”, aşa cum spun localnicii. O motivație istorică a acestui obicei se leagă oarecum de vechile incursiuni pe care le făceau turcii odinioară în aceste locuri, ţăranii păzind fântânile pentru a nu fi spurcate de păgâni, după ce apa acestora fusese sfințită cu prilejul Bobotezei.
A doua zi, de sărbătoarea Sf. Ion, exista obiceiul ca flăcăii să umble prin sat cu iordănitul. Dintr-un chestionar din anul 1927 aflăm că flăcăii din satul Lehliu și cartierul Măgureni se pregăteau pentru iordănit cu 2-4 zile înainte de Sf. Ioan. De Bobotează, după sfințirea apelor, flăcăii umblau cu găleți umplute cu apă ,,să iordănească” (stropeau cu apă sfințită pe toți pe care-i întâlneau pentru curățirea trupească și sufletească a acestora). În ziua de Sf. Ioan, băieții din sat organizau o petrecere populară, punând la bătaie banii adunați cu ocazia colindelor pentru cumpărarea băuturii necesare. Fiecare flăcău invita o fată la casa unde avea loc petrecerea. Fetele aduceau mâncare.După ce mâncau și beau, feciorii și fetele se puneau la joc, lăutarii invitați întrecându-se în a interpreta jocuri populare românești. Astăzi, obiceiul este mult modificat. Spre exemplu, în satul Roseți are loc, în seara de Bobotează spre Sf. Ioan o petrecere generală la care participă numai fetele și femeile. Localnicii numesc acest obicei Iordanul. Participantele la sărbătoare aduc de acasă mâncare și băutură pentru întreaga noapte. Petrecerea are loc în sala Căminului cultural, fiind interzisă cu desăvârșire prezența bărbaților.
Cu mare greutate noi am obținut permisiunea de a înregistra pe casetă video sărbătoarea Iordanului – 1993 . Singurii admiși sunt membrii tarafului, care interpretează cântece și dansuri populare spre marea satisfacție și bucurie a fetelor și femeilor care se prind în horă, unele travestindu-se în bărbați. Cel mai pricepute femei interpretează diverse scene cu măști, tematica satirizând anumite aspecte din viața satului, spre hazul general.
Lasă un răspuns