Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași angajează manager spital persoană fizică

spital

În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, aprobat prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Călărași, nr. 226 din 22.03.2017, cu modificările și completările ulterioare, adoptat în conformitate cu Ordinul MS nr.1520/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice, din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1073 din 30 decembrie 2016, Consiliul de Administraţie al  Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager spital persoană fizica.

Concursul va avea loc la sediul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași, din strada Eroilor Revolutiei 22 Decembrie 1989, nr.2-4, mun. Călărași, județul Călărași, în perioada  11.02.2020 – 26.02.2020  desfăşurându-se în două etape:

  1. Etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs, care va avea loc pe data de 12.02.2020 – 14.02.2020, etapă eliminatorie;
  2. Etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management, care se va desfăşura la sediul spitalului, pe baza temelor-cadru, în data de 26.02.2020, ora 10:00.

La concurs pot participa persoane fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) cunosc limba română, scris şi vorbit;

b) sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic;

c) sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;

d) au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;

e) nu au fost condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni comise cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

f) sunt apte din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic);

g) nu au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii.

Dosarul de înscriere se depune la sediul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași, strada Eroilor Revolutiei 22 Decembrie 1989, nr.2-4, mun. Călărași, județul Călărași, până la data de 11.02.2020, ora 14.00.

   Dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente:

a) cererea de înscriere la concurs, în care candidatul menţionează funcţia pentru care doreşte să candideze;

b) copia certificată pentru conformitate a actului de identitate, aflat în termen de valabilitate;

c) copia certificată pentru conformitate a diplomei de licenţă sau echivalente;

d) copia certificată pentru conformitate a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecţionare în management sau management sanitar ori a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;

e) curriculum vitae;

f) adeverinţa care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată sau copie certificată pentru conformitate a carnetului de muncă;

g) cazierul judiciar sau declaraţia candidatului prin care acesta îşi exprimă consimţământul pentru obţinerea extrasului de pe cazierul judiciar dc către comisia de concurs conform Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h) adeverinţa din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic;

i) declaraţia pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989;

j)copie certificată pentru conformitate a actelor (certificat de căsătorie etc.) prin care candidatul şi-a schimbat numele, după caz;

k) proiectul de management realizat de candidat;

l) declaraţie pe propria răspundere a candidatului că proiectul de management este conceput şi realizat integral de către candidat;

m) declaraţie pe propria răspundere că în ultimii 3 ani nu a fost constatată de către instituţia competentă existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate cu privire la candidat;

n) declaraţie pe propria răspundere privind conformitatea cu originalul a copiilor de pe documentele depuse la dosarul de înscriere.

Candidaţii interesaţi vor putea efectua o vizită în cadrul spitalului în data de 23.01.2020, ora 10:00, sub îndrumarea directorului medical, pentru a se informa cu privire la problemele de la faţa locului.

Orice persoană poate să îşi manifeste intenţia de a participa la susţinerea publică a proiectului de management şi poate adresa întrebări candidaţilor în legătura cu proiectul de management.

În acest sens, persoanele interesate vor transmite până la data de 25.02.2020, ora 14:00 pe adresa de e-mail spitaluljud.cl@gmail.com  solicitările de participare, cu precizarea numelui şi prenumelui şi eventualele întrebări pe care vor să le adreseze candidaţilor în legătura cu proiectul de management.

Participarea persoanelor interesate, precum şi a mass-media, se face după confirmarea intenţiei de participare de către comisia de concurs.

Pe site-ul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași (http://www.esanatate-calarasi.ro/), precum şi la sediul unităţii, se află afişate:

  • Anunţul de participare;
  • Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică;
  • Bibliografia de concurs, Temele-cadru pentru proiectul de management şi Structura proiectului de management.

Relaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0242/314.471 int.176 sau 121 (luni -joi până la ora 16,vineri până la ora 13,30).

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 12 decembrie – adoptarea deciziei privind componența comisiei de concurs si a calendarului de concurs.
  • Cel mai târziu 10 ianuarie – publicarea anunțului de concurs cf. art. 5.
  • 11 februarie 2020 – data limită de depunere a dosarelor de înscriere la concurs (cf. art. 2). Dosarul va avea conținutul prevăzut la art. 12.
  • Cel mai târziu 14 februarie – membrii comisiei de concurs dau declarațiile de imparțialitate și confidențialitate cf. art. 6 alin.7.
  • Cel mai târziu 14 februarie – comisia de concurs face public rezultatul analizării / verificării dosarelor depuse (admis/respins) cf. art. 13. În 24 de ore de la afișare (17 februarie) se pot depune contestații, care vor fi soluționate în maxim 48 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor (19 februarie).
  • 23 ianuarie – data propusă pentru efectuarea vizitei în spital a candidaților interesați
  • Cel mai târziu 21 februarie – publicarea proiectelor de management cf. art. 13 alin. 6.
  • Cel mai târziu 25 februarie – manifestarea intenției persoanelor interesate de a participa la susținerea publică a proiectului (art. 16 alin. 3). Confirmarea participării în max. 24 ore.
  • 26 februarie – susținerea concursului (art. 14).
  • 27 februarie – anunțarea rezultatelor (art. 21)
  • 28 februarie – data limită de contestare a rezultatelor concursului
  • 3 martie – data limită de soluționare a contestațiilor și afișarea rezultatului.
  • În termen de maxim 48 ore de la finalizarea procedurii, președintele comisiei înaintează Consiliului de Administrație al spitalului procesul – verbal cu rezultatele concursului.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

Tema proiectului de management este la alegerea candidatului din următoarea listă de 5 teme, care va fi adaptată la problemele Spitalului Judetean de Urgență Dr. Pompei Samarian  Călăraşi:

  1. Planificarea şi organizarea serviciilor de sănătate la nivelul spitalului;
  2. Siguranţa şi satisfacţia pacientului;
  3. Managementul calităţii serviciilor medicale;
  4. Managementul resurselor umane;
  5. Performanţa clinică şi financiară a activităţilor spitalului

Proiectul se realizează individual de către candidat şi se dezvoltă într-un volum de maximum 15-20 pagini, tehnoredactate pe calculator, cu caractere Times New Roman, mărimea 12, spaţiere la un rând.

Structura  proiectului de management

  1. Descrierea situaţiei actuale a spitalului
  2. Analiza SWOT a spitalului (puncte tari, puncte slabe, oportunităţi, ameninţări)
  3. Identificarea problemelor critice
  4. Selecţionarea unei probleme/unor probleme prioritare, cu motivarea alegerii făcute
  5. Dezvoltarea proiectului de management pentru problema prioritară identificată/problemele prioritare identificate
  •    a) Scop
  •    b) Obiective
  •    c) Activităţi
    •    – definire
    •     încadrare în timp – grafic Gantt
    •     resurse necesare – umane, materiale, financiare
    •    – responsabilităţi
  • d) Rezultate aşteptate
  • e) Indicatori – evaluare, monitorizare
  • f) Cunoaşterea legislaţiei relevante
2864 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*