Comuna Tămădău din județul Călărași este o unitate administrativ teritorială alcătuită din 7 sate ( Tămădău Mare, Tămădău Mic, Plumbuita, Dârvari, Călăreţi, Şeinoiu, Săcele). Singurul localitate cu rezonanță istorică din zonă fusese, până în anul 1947, satul Călăreți, satul copilăriei și tinereții lui Alexandru Odobescu, care și-a petrecut aici o bună bucată de timp pe moșia și la conacul tatălui său, colonelul Ion Odobescu. Multe din imaginile Câmpiei fără sfîrșit a Bărăganului avea să le imortalizeze scriitorul mai târziu în binecunoscuta sa lucrare Pseudokinegeticos sau Fals tratat de vânătoare.
Liniștea ancestrală a locuitorilor satului Tămădău avea să fie însă bulversată în dimineața zilei de 14 iulie 1947, atunci când vicepreşedintele PNŢ, Ion Mihalache, împreună cu alţi lideri ţărănişti (Nicolae Penescu – secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Carandino – director al ziarului Dreptatea, Ilie Lazăr – membru în delegaţia permanentă a P.N.Ţ.) au fost atraşi în aşa-numita „capcană de la Tămădău” ce le-a fost pregătită de către Siguranţă împreună cu Serviciul Special de Informaţii, cu ajutor sovietic. Prinși în momentul când se pregăteau să urce în două mici avioane IAR, împreună cu soțiile și un bagaj minimal, fruntașii țărăniști au fost reținuți sub învinuirea că ar fi intenționat să plece ilegal din țară și să comploteze din străinătate împotriva regimului comunist instalat la București. Conform celor afirmate de cei reținuți, destinaţia finală urma sa fie Marea Britanie, pentru a-i informa pe oficialii din statele occidentale despre ceea ce se petrecea cu adevarat în ţară. Agenții Siguranței care i-au arestat erau dotaţi si cu aparate de fotografiat pentru a putea prezenta poporului imaginea celor surprinşi în flagrant. Mai mult, aceștia au dispus reconstituirea pe loc și i-au fotografiat. Două din acele fotografii le reproducem și noi mai jos.
Conform planului pus la cale din inițiativa comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, evenimentele se succed cu repeziciune. La 19 iulie 1947, Adunarea Deputaţilor a ridicat imunitatea parlamentară a demnitarilor ţărănişti, pentru a putea fi arestaţi și judecați. La 30 iulie 1947, printr-un Jurnal al Consiliului de Miniştri, s-a decis dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc. În aceeaşi zi a fost convocată Adunarea Deputaţilor, în cadrul căreia, pe baza unui raport întocmit de Teohari Georgescu, cu 294 de voturi pentru şi unul împotrivă, s-a aprobat decizia adoptată de Guvern. În Jurnalul Consiliului de Miniștri se menționa: „Partidul Naţional-Ţărănesc de sub preşedinţia domnului Iuliu Maniu este şi rămâne dizolvat pe data publicării în Monitorul Oficial a prezentului Jurnal. Aceeaşi decizie de dizolvare include şi toate organizaţiile judeţene, de plasă şi comunale ale sus menţionatului partid, organizaţiile militare, de tineret, de femei şi orice alte organizaţii sau asociaţii conduse de acest partid”.
Hotărârea de dizolvare a fost urmată de o înverşunată campanie de presă împotriva Partidului Naţional Ţărănesc şi a lui Iuliu Maniu, unul dintre cei mai activi propagandiști de presă dovedindu-se a fi Silviu Brucan, care la vremea respectivă lucra la ziarul “Scânteia”. Singurul din PCR care a încercat să atenueze atitudinea generală de denigrare a Partidului Naţional-Ţărănesc şi a lui Iuliu Maniu a fost Lucrețiu Pătrașcanu. Într-o discuţie avută cu Gheorghiu-Dej, referitoare la cele publicate în „Scânteia” şi „România liberă”, el a apreciat: „Asta-i falsificarea istoriei” şi a insistat asupra faptului că Partidul Naţional-Țărănesc „jucase un rol primordial în crearea României Mari în 1918, şi ca atare ar fi fost în detrimentul ţării ca el să fie prezentat acum drept o oficină de spionaj”.
Dar nimeni din conducerea PCR n-a ținut cont de argumentele pertinente formulate de Pătrășcanu, și astfel, pe 29 octombrie 1947, începe procesul intentat liderilor PNŢ. Cu o rapiditate demnă de o cauză mai bună, pe 11 noiembrie 1947 se pronunță sentințele definitive. Iuliu Maniu, pe atunci în vârstă de 75 de ani, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, transformată în temniţă grea pe viaţă şi degradare civică pe 10 ani, confiscarea averii şi plata sumei de 50.000 de lei, cheltuieli de judecată. Maniu a murit pe 3 februarie 1953 în închisoarea comunistă de la Sighet, la vârsta de 81 de ani.
Foto: Iuliu Maniu în boxa acuzaților
Încarcerat inițial tot la Sighet, Ion Mihalache a fost dus în toamna anului 1953 în arestul Ministerul de Interne din București, unde timp de un an jumătate s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a semna o declaraţie de negare a propriilor crezuri politice şi de acceptare a colaborării cu regimul comunist. A refuzat pactizarea cu autorităţile comuniste şi, în 1955, a fost trimis la Penitenciarul Râmnicu Sărat în regim de exterminare, fiind încarcerat cu numărul matricol 51 la celula nr. 35. La Râmnicu Sărat a fost supus unui regim de detenţie inuman, extrem de dur cu „bătăi sistematice”, măsuri de izolare, lipsă de alimente, lipsa asistenţei medicale şi a medicamentelor, condiţii de igienă precare, lipsa căldurii în celule în perioada iernii. A protestat permanent faţă de regulamentele abuzive din închisoare şi de fiecare dată a fost pedepsit. Aici a încetat din viață la 5 februarie 1963.
Consecință a înscenării de la Tămădău din 14 iulie 1947, din viața publică românească dispăreau două dintre cele mai importante personalități politice, de numele și activitatea cărora sunt legate atât înfăptuirea României Mari cât și o mare parte din realizările economico-soliale și cultural-spirituale din perioada interbelică.
Lasă un răspuns