Bucuria vine din lucruri mărunte

 Cu câteva zile în urmă, cu ocazia misiunilor de înştiințare a populației cu privire la respectarea recomandărilor autorităților publice de prevenire a răspândirii Covid-19, pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru situații de urgență Barbu Știrbei al județului Călărași le-a fost atrasă atenția de mesajul unei fetițe din comuna Ştefan Vodă. Astăzi ne-am întâlnit cu ea și am făcut cunoștință, spre bucuria noastră.
Ea este Ema, are 7 ani şi este mezina familiei, alături de cei doi frați mai mari. Mesajul pe care l-a afişat pe 1 Mai „Stăm în curte” ne-a demonstrat că şi-a însuşit foarte bine recomandările, fiind un bun exemplu de urmat pentru toată societatea. Astfel, azi ne-am dus la ea să o felicităm şi să îi oferim o tabletă pentru a-i uşura activitatea şcolară, având în vedere modul de desfăşurare a sarcinilor didactice… şi… dincolo de candoarea şi inocența vârstei am găsit o fetiță responsabilă, ambițioasă, sociabilă şi respectuoasă.
Bucuria care s-a înfiripat la vederea noastră a fost fără margini, exprimându-şi dorința de a face poză cu maşina de Pompieri, cu noi, precum şi impulsul de a ne îmbrățişa.
Rugămintea ei „Nu vreau să plecați. Mai stați cu mine!” ne-a înduioşat… aşa am aflat de dobândirea celor două nume de botez, de mesajele educaționale („Mami îmi zice că sunt o fată deşteaptă şi frumoasă şi trebuie să scriu frumos”), de cele 2 pisici cu cei 7 pisoi pe care îi îngrijeşte, de dorul pe care îl poartă față de colegii de clasă.
Strânsoarea îmbrățişării şi zâmbetul tău ne-au impresionat foarte mult încât vom face tot posibilul să te revedem, dragă Ema!
 ISU Călăraşii1i2i3i4
2092 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*