,,După patru zile și patru nopți de negocieri la reuniunea Consiliului European, după o luptă susținută a președintelui Klaus Iohannis pentru interesul României, țara noastră a obținut o sumă record din partea Uniunii Europene.
79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, pentru relansare, pentru revigorare economică, pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice.
Klaus Iohannis: ” Repet, 79.917.000.000, deci 80 de mii de milioane de euro vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiți să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică. Iată, deci, că până acum ne-am pregătit bine, am obținut un rezultat frumos. Încă o dată, este o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru proiectul european, și vom merge mai departe, fiindcă acești bani trebuie folosiți pentru reconstrucția României.”
România a ieșit câștigătoare în negocierile din Consiliul European deoarece este pentru prima dată, după mulți ani, când președintele României, prim-ministrul României și miniștrii negociază la Bruxelles pe aceeași voce și în aceeași direcție, în interesul României”.
2640 vizualizari in total 2 vizualizari azi
Lasă un răspuns