Primăria Curcani- Instituţie a statului sau SRL-ul primarului Gazu?

Căzut în dizgraţiile senatorului Răducu Filipescu, din cauza rezultatelor mai slabe obţinute în 2019 la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, primarul localităţii Curcani, Aurică Gazu s-a vopsit repede în roşu şi s-a alăturat ,,echipei” condusă de Vasile Iliuţă, proaspăt vopsit şi el cu aceeaşi culoare. Nu este de mirare acest lucru, fiind de notorietate faptul că au aceleaşi obiceiuri de ,,stăpân”. În anul 2018 Aurică Gazu a fost acuzat penal în dosarul nr. 2701/268/2018 pentru furt de energie electrică. Acesta şi-a recunoscut fapta şi a achitat prejudiciul în valoare de 17 205 lei în data de 17.04.2018.

Vom relata pentru cititori dar şi pentru organele de cercetare penală, ultima ispravă a proaspătului primar care s-a alăturat echipei ,,social-democrate” –Iliuţă, cu precizarea că, redacţia noastră l-a contactat telefonic în repetate rânduri, pentru exprimarea unui punct de vedere dar nu a răspuns niciodată la apeluri.

Societatea EUROPLUS CONSTRUCT SRL cu sediul în sat Ştefăneştii de Jos-Ilfov, a declarat în 2019 un număr de 5 angajaţi şi a câştigat licitaţia pentru CONSTRUIRE CREŞĂ ÎN MUNICIPIUL MEDGIDIA derulat prin P.N.D.L. Nimic surprinzător până aici, doar că lucrările se execută cu…angajaţii primăriei, plătiţi din bugetul local al comunei Curcani. Surse de presă ne-au informat că în luna iulie, Dilvărea Ion, Lungu Marin, Pălăgeanu Ion,Pandelea Niculae,Creţu Dan,Florea Victor şi alţii au fost pontaţi în condica de prezenţă şi plătiţi de primărie, deşi au fost văzuţi lucrând pe şantierul din Medgidia la construirea creşei mai sus amintite.  Numiţii au fost cazaţi la hotelul Stadionului din Medgidia.

Mai mult decăt atât, primarul Gazu Aurel, s-a deplasat personal cu autoturismul proprietatea primăriei pentru a inspecta evoluţia lucrărilor.

Realitatea din Călăraşi va sesiza organele abilitate pentru desfăţurarea unei anchete care să stabilească legalitatea sau ilegalitatea executării lucrărilor la creşa din Medgidia de către angajaţi ai primăriei Curcani.1c2c3c4c5c6c7c8c9c10c

 

5507 vizualizari in total 2 vizualizari azi

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*