Angajatorii vor fi obligaţi să dea o zi liberă suplimentară salariaţilor care se vor autorecenza în 2021

Companiile vor fi obligate să ofere în anul care urmează o zi liberă suplimentară salariaţilor care vor alege să se autorecenzeze în cadrul recensământului din 2021. În actul normativ privind recensământul populaţiei, Guvernul a stabilit că salariaţii care vor opta pentru a se autorecenza prin internet să primească o zi liberă plătită.

 OUG nr. 19/2020 stipulează faptul că această zi liberă plătită este acordată salariaţilor „în scopul încurăjării utilizării cu predilecţie a acestei metode”.

Dovada autorecenzării online se va realiza prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării. Codul va fi generat automat de soluţia informatică pentru fiecare formular individual transmis către baza de recensământ RPL2021.

Pe baza codului de confirmare, angajatorii vor putea oferi salariaţilor această zi liberă plătită, la o dată stabilită de comun acord, în termen de 12 luni de la data autorecenzării.

   Această zi liberă plătită se acordă unui singur salariat, indiferent dacă a realizat autorecenzarea online pentru sine sau şi pentru alţi membri ai gospodăriei.

Recensământul va avea loc în perioada iulie-noiembrie 2021, iar colectarea datelor se va face în două etape:

  • august-septembrie 2021 (completarea datelor pe internet, prin autorecenzare);
  • octombrie-noiembrie 2021 (interviuri cu persoanele care nu s-au autorecenzat prin internet)
  • Sursa/ avocatnet.rorece
1560 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*