De Bobotează, locuitorii din comuna Dragalina au avut parte de o surpriză plăcută. Distrigaz Sud reţele a aprobat avizul de principiu pentru racordarea la sistemul de distribuţie al gazelor naturale a consumatorilor casnici cu domiciliul pe străzile Dispensarului, Urzicii, şi Magnoliei din comună.
Prin intermediul ziarului Realitatea din Călăraşi, primarul Gabriel Stanciu, a informat cetăţenii că branşamentul este gratuit până la limita proprietăţii dar aceştia trebuie să depună cereri însoţite de documente pentru ca Distrigaz să poată face o analiză a consumului pentru a aviza favorabil racordarea gospodăriilor la sistemul de distribuţie al gazelor naturale.
Leave a Reply