Plăți către fermieri de aproape 427 de milioane de euro, transmise spre decontare către Comisia Europeană

afir

   Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a transmis la sfârșitul lunii ianuarie 2022 Comisiei Europene (CE) solicitarea de decontare a sumei de 426,8 milioane de euro (426.811.944 €) reprezentând rambursarea plăților realizate din bugetul național către fermieri în perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2021.

Declarația transmisă însumează totalul plăților efectuate de Agenție în trimestrul IV către beneficiarii proiectelor de investiții finanțate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), dar și plățile directe și compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA).

Conform procedurilor de lucru stabilitate la nivelul Comisiei Europene, declarația de cheltuieli aferentă trimestrului IV a fost încărcată direct de către AFIR în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre și CE, urmând ca, după verificarea sumelor cuprinse în declarația de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Reamintim că, până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României peste 6,4 miliarde de euro pentru agricultură și dezvoltarea durabilă a mediului rural prin PNDR 2014 – 2020.

494 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*