Marius MICU este vicepreşedinte COPA
Agricultura europeană este extrem de dinamică și necesită o foarte mare atenție în această perioadă. Șansa ca România să aibă un reprezentant la masa dialogului dintre COPA-COGECA și decidenții europeni este o buna oportunitate să avem o abordare clară și directă în acest domeniu. De astăzi, Marius MICU-fost secretar de stat la MADR, a fost ales în funcţia de Vicepreședinte COPA.
COPA (Comitetul organizațiilor profesionale agricole, înființat în 1958) reprezintă peste 22 de milioane de fermieri europeni și membrii familiilor acestora într-un efort combinat cu membrii săi de a promova interesele sectorului agricol în rândul instituțiilor UE și al altor părți interesate relevante.
,,Astăzi am primit încrederea colegilor mei europeni pentru a ocupa funcția de Vicepreședinte COPA și astfel să asigur țării noastre un loc în board-ul celei mai importante organizații a fermierilor europeni.
Mă onorează, dar mă și responsabilizează această poziție pentru care Federația Națională PRO AGRO m-a nominalizat, date fiind problemele complexe cu care se confruntă agricultorii europeni în această perioadă. Îi voi reprezenta cu demnitate și onoare în toate discuțiile cu decidenții europeni și mă voi asigura că vocea lor este auzită.
De asemenea, mulțumesc colegilor din cadrul Alianței pentru Agricultură și Cooperare și prietenilor din Comitetul Economic și Social European (CESE) pentru toată munca depusă și încrederea lor de a mă susține în acest demers. Munca voastră este recunoscută și apreciată.
Așa cum am promis, rămân deschis dialogului constructiv și știu că împreună vom găsi soluții pentru a promova o agricultură sigură, competitivă și sustenabilă”.
