Primăria Municipiului Călăraşi, prin Agenţia Fondului de Mediu, a obţinut finanţarea pentru proiectul „Curăţăm România- Ecologizarea zonei Plaja Tineretului din municipiul Călăraşi”, acordată prin ”Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deşeuri”, scopul fiind finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor vizând ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deşeuri.
Obiectul Programului l/a reprezintat susţinerea financiară a activităţilor vizând colectarea deşeurilor, în vederea ecologizării zonelor afectate de poluare.
Pentru realizarea activităţii de ecologizare, UAT Municipiul Călăraşi a încheiat un parteneriat cu ONG-ul „Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Dunărea de Jos, Călăraşi” care a asigurat necesarul de voluntari.
Astfel, a fost ecologizata zona Plaja Tineretului afectată de poluarea cu deşeuri: plastic, metal, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, materiale textile, etc. În vederea desfăşurării acestei activităţi, au fost achiziționate următoarele materiale: mănuși de cauciuc, saci menajeri , soluție dezinfectantă, veste pentru protectie, etc, care vor fi puse la dispozitia voluntarilor.
Marius Dulce : ,, M-am numărat printre voluntarii care ieri şi astăzi s-au alăturat campaniei de ecologizare iniţiată de Primăria Municipiului Călăraşi în cadrul proiectului „Curăţăm România- Ecologizarea zonei Plaja Tineretului din municipiul Călăraşi”, finanțat de Agenția Fondului de Mediu prin ”Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deşeuri”.
Le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru implicare și mobilizare și le sunt recunoscător tinerilor voluntari care s-au alăturat proiectului nostru.
Putem ajuta planeta doar printr-un mic efort!,,
Lasă un răspuns