Transport sigur şi modern pentru elevii din comuna Lehliu

0

 

212.000 de elevi din 1200 de localități vor beneficia de transport sigur, modern și sustenabil. Ministerul Educației a semnat astăzi contractele de finanțare prin PNRR pentru achiziționarea de microbuze electrice destinate transportului elevilor.

,,Contactele semnate astăzi, prin care microbuze electrice moderne vor ajunge în peste 1200 de localități, reflectă dorința noastră de a răspunde la nevoile reale din județe, cât și colaborarea eficientă între administrația centrală și cea locală. În cadrul acestei finanțări, am făcut eforturi să suplimentăm cu 50 de milioane de euro alocarea investiției, majorând de la 200 de milioane la 250 milioane de euro, fără TVA, iar la acestea s-a adăugat și cofinanțarea consiliilor județene în valoare de peste 7 milioane de euro.”, Ligia Deca, ministra liberală a Educației.

    Comuna #Lehliu a intrat în posesia unui microbuz nou școlar din partea Ministerului Dezvoltării.
Astăzi, primarul Ionuț Stan a participat la evenimentul de predare, din partea ministerului menționat, a 110 microbuze școlare care ajung în în comunități din mediul rural, din 41 de județe, în care unitățile de învățământ sunt situate la distanțe mari față de locuințele elevilor.

Administrația comunei Lehliu din județul Călărași, condusă de primarul Ionuț Stan, are în desfășurare două proiecte importante, cu finanțare europeană, ce vizează domeniul educațional.

,,Este vorba de reabilitarea, modernizarea, dotarea și extinderea Școlii Gimnaziale nr. 1 Lehliu, lucrări finanțate prin POR Axa 10, dar și despre construcția unei grădinițe cu program normal cu 3 grupe de copii, obiectiv aproape de finalizare a lucrărilor.

Din fonduri proprii, primăria a construit în acest an și un teren de sport nocturn, cu gazon sintetic.

Portofoliul de proiecte ale primarului Ionuț Stan cuprinde, însă, și obiective de infrastructură drumuri, dar și alimentare cu gaze.

Astfel, prin PNRR, Primăria Lehliu are aprobată amenajarea unei piste de biciclete pe o distanță de 3,2 km, iar pe PNI Anghel Saligny un proiect important de modernizare drumuri sătești (12 kilometri). Tot pe Anghel Saligny, spre aprobare se află depus și proiectul ce vizează înființarea sistemului de distribuție gaze naturale pentru satul întreaga comună.

Tot pe parcursul anului 2022, în comuna Lehliu s-a reușit finalizarea cadastrării sistematice a terenurilor extravilane”

ionut-300x300 Transport sigur şi modern pentru elevii din comuna Lehliu.lehliu-1536x1023-1-300x200 Transport sigur şi modern pentru elevii din comuna Lehliu

 

26 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *