Anunț privind înscrierea datelor în registrul agricol al Comunei Sohatu pe anul 2024

Stimati cetățeni,
Având în vedere prevederile Ordonanței nr. 28/2008 și Normele tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2020-2024, vă aducem la cunoștință că toți proprietarii sau utilizatorii de terenuri agricole aflate pe raza comunei Sohatu, județul Călărași, cât și deținătorii de animale, persoane fizice sau juridice, trebuie să se prezinte la Primăria Sohatu, județul Călărași, compartimentul Registrul Agricol, în zilele de luni sau joi, între orele 09.00 -11.00, în vederea depunerii declarației pe anul în curs.

Inscrierea datelor în Registrul Agricol se face pe baza declarației însoțită de documente dată pe proprie răspundere de capul gospodăriei sau, în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei care dispune de capacitate deplină de exercițiu. Pentru persoanele juridice, datele se înscriu în Registrul Agricol pe baza declarațiilor date de reprezentantul legal.

Persoanele fizice și juridice au obligația să declare datele pentru înscrierea și completarea în registrul agricol, după cum urmează:

1. între 5 ianuarie și ultima zi lucrătoare a lunii februarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosință, clădirile și mijloacele de transport cu tracțiune animală și mecanică, mașinile, utilajele și instalațiile pentru agricultură și silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum și modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le dețin, ca urmare a vânzării – cumpărării, a produșilor obținuți, a morții sau a sacrificării animalelor ori a altor intrări – ieșiri;

2. între 1 și ultima zi lucrătoare a lunii mai, pentru datele privind categoria de folosința a terenului, suprafețele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv;

3. persoanele fizice și juridice au obligația să declare date, pentru a fi înscrise în registrul agricol, și în afara termenelor prevăzute la lit. a) și b), în termen de 30 de zile de la apariția oricărei modificări.

In cazul în care persoanele fizice sau cele juridice nu fac declarațiile la termenele prevăzute la alin. (1), se consideră că nu au intervenit niciun fel de modificări, fapt pentru care în registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent, cu mențiunea «report din oficiu» la rubrica «semnătura declarantului».

Deținătorii de terenuri trebuie să prezinte actul de identitate, toate actele de proprietate (titluri de proprietate, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de donație, etc.) sau de folosință (contracte de arendă, contracte de comodat, etc.), precum și documentațiile cadastrale.

Deținătorii de animale trebuie să prezinte, pe lângă actul de identitate, actele pe care le dețin referitoare la numărul de animale și starea de sănătate a acestora (pașapoarte, carnete de sănătate, carnete de membru vizate de o asociație agricolă, etc.).

Pentru informații suplimentare cu privire la declararea datelor în Registrul Agricol puteți contacta Compartimentul Registrul Agricol al primăriei comunei Sohatu, județul Călărași la numărul de telefon (1242.517.005)

28 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*