Pensii „la jumate” pentru milioane de pensionari. PSD și PNL continuă umilirea pensionarilor

Incompetența PSD și PNL a generat haos în sistemul public de pensii. „Marea recalculare” a venit ca un trăsnet peste seniorii noștri, care s-au trezit cu pensiile tăiate, unele chiar înjumătățite. În timp ce pensiile speciale, și așa mari, au crescut considerabil, Guvernul PNL-PSD a decis că pensionarii se pot descurca cu venituri mai mici.

Discrepanțele sociale cresc din cauza recalculării pensiilor, iar cei care au muncit o viață întreagă rămân cu pensii mici sau chiar mai mici deoarece nu fac parte din acele categorii privilegiate. Un exemplu prezentat în spațiul public este acela al unei bătrâne căreia pensia, după recalculare, i-a scăzut de la 1.200 de lei la 440 de lei. De asemenea, un pensionar care a muncit 43 de ani, dintre care 18 ani în grupa 2, de la 2.200 de lei cât avea pensia înainte de recalculare s-a trezit cu o decizie prin care pensia îi scade la 1.100 de lei!

Pensionarii sunt umiliți de cei care conduc statul român. PSD și PNL vor să îi țină pe seniorii țării în sărăcie. Dincolo de așa zisele creșteri, scumpirile generalizate au anulat, înainte de a fi anunțată, orice majorare de pensii și salarii. La medicamente, scumpirile sunt de peste 25%, la servicii de aproape 10%, iar produsele non-alimentare s-au scumpit, de asemenea, cu același procent. La toate acestea se adaugă valorile mai mari ale facturilor la utilități, pe care românii le vor plăti începând cu această lună.

AUR a oferit permanent soluții, dar actuala majoritate nu are în centrul guvernării dorința de a face bine. Am propus, spre exemplu, indexarea automată cu inflația și creșterea tuturor pensiilor cu o sumă fixă, nu procentuală. Adică, toate pensiile să crească cu aceeași sumă absolută, pentru a reduce inechitățile. Dacă avem o anumită sumă disponibilă, să o distribuim egal, nu procentual, adică să nu se ajungă ca cei cu pensii mici să primească doar 150 de lei, iar cei cu pensii mari, precum generalul „scriitor” Nicolae Ciucă, să primească aproape 5.000 de lei în plus.

După eșecul recalculării pensiilor, AUR a anunțat că oferă asistență juridică gratuită pensionarilor afectați de recalcularea pensiilor. Prin intermediul sediilor noastre, punem la dispoziție modelul de contestație împotriva deciziilor de recalculare a pensiei realizat de avocatul Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR. Astfel, pensionarii care au primit o decizie de recalculare a pensiei care le afectează venitul, au la îndemână un instrument util pentru apărarea drepturilor dumneavoastră.

România este astăzi capturată și depinde de fiecare dintre noi să facem un pas spre eliberarea ei. PSD și PNL au promis că va fi mai bine și iar nu s-au ținut de cuvânt. Fiecare promisiune făcută rămâne neonorată.

AUR Călărași

48 vizualizari in total 4 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*