Președintele C.J. Călărași-Vasile Iliuță atrage atenția asupra efectelor blocării finanțărilor din Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny,,
Sistarea investițiilor prin Programul Anghel Saligny este o cale sigură spre stagnare, sărăcie și faliment. Președintele C.J. Călărași-Vasile Iliuță atrage atenția asupra efectelor blocării finanțărilor din Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny,,.
,, Blocarea finanțărilor din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” lovește direct în inima județului Călărași.
Înseamnă stoparea brutală a dezvoltării, falimentul firmelor de construcții locale care au angajat oameni, au cumpărat materiale, au deschis șantiere și au făcut investiții pe care acum nu le mai pot recupera.
Mii de familii din județ vor fi afectate: părinți rămași fără locuri de muncă, copii care vor crește în comunități fără apă curentă, canalizare sau drumuri decente.
Consiliul Județean Călărași și primăriile au muncit ani întregi pentru a atrage aceste fonduri, pentru a pune în mișcare proiecte care înseamnă civilizație și viitor, asfaltări, rețele de apă și gaz, extinderi de canalizare, poduri, podețe, școli, infrastructură de bază.
Toate acestea vor fi istorie.
În Călărași, avem în derulare lucrări esențiale pentru conectarea localităților, pentru siguranța rutieră, pentru confortul și sănătatea oamenilor. Fără finanțare, aceste șantiere vor fi abandonate, iar fondurile deja cheltuite sunt compromise.
Tăierea acestor fonduri înseamnă condamnarea unui județ întreg la stagnare și izolare.
Primăriile riscă să intre în incapacitate de plată, iar administrațiile locale să fie nevoite să oprească investițiile.
Județul Călărași nu cere privilegii.
Avem dreptul la dezvoltare în mod egal, echitabil, pe măsura contribuției noastre la bugetul național.
Cerem continuitate și nu austeritate pentru oamenii care muncesc și plătesc taxe, pentru antreprenorii care susțin economia locală, pentru comunitățile care nu mai vor să fie lăsate în urmă.
Fără investiții, nu există dezvoltare.
Fără dezvoltare, nu există încredere.
Iar fără încredere, nu poate exista progres.,,




449 vizualizari in total 2 vizualizari azi
