Ziua Marinei la Călărași | 15 august 2025

0
 Primăria și Consiliul Local al municipiului Călărași vă invită vineri, 15 august, să celebrăm împreună tradiționala Zi a Marinei, prilej de a onora marinarii și istoria locală, în atmosferă de spectacol, comunitate și bucurie.
𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐦𝐚𝐧𝐢𝐟𝐞𝐬𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫
07.30 – 10.00: Oficierea slujbei de către Preasfințitul Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Biserica Sf. Constantin și Elena (Volna);
10.15 – 11.00: Parcul Central – Crucea Eroilor Marinari
– Slujba de pomenire a eroilor marinari oficiată de Preasfințitul Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor;
– Depunerea coroanelor de flori de către reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor din municipiul Călărași;
09.30 – 13.00: Parcul Central
– Program muzică de fanfară;
– Activități distractive pentru copii: atelier pictură, atelier desene pe asfalt, atelier pescuit, program artistic (muzică populară interpretată de copii din cadrul Palatului Copiilor). Întâlnire cu macotele evenimentului, Popeye Marinarul și Olive;
– Activități tradiționale specifice Zilei Marinei;
– Parada navelor;
– Nuntă marinărească;
– Concurs de sărit – cursa în saci;
– Prinderea rațelor;
– Clubul Pescarilor: Expoziție machete bărci;
Pe aleile parcului, pe parcursul evenimentului, organizatorii au pregătit borș de pește pentru toți pofticioșii și înghețată gratuită pentru toți copiii.
În perioada 13 – 15 august va avea loc și Cupa Marinei la minifotbal, competiție la care participă nu mai puțin de 16 echipe. Meciurile se vor desfășura pe terenul sintetic din incinta Complexului Sportiv Dunărea Călărași, situat lângă Bazinul de înot. Primele 3 echipe vor primi premii în bani.
Ziua Marinei la Călărași – o întâlnire între trecut și prezent, între tradiție și bucuria de a fi împreună.
Vă așteptăm cu familia și prietenii pentru o zi de neuitat pe malul apei!
533020369_1168159832024936_4262010331537824997_n-300x172 Ziua Marinei la Călărași | 15 august 2025
426 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *