Realitatea din Călărași: împărații de carton și sfârșitul politicii cu afișe

Politica românească trăiește încă din amintiri. Mai exact, din amintirea vremurilor în care era suficient să pui pe un afiș trei litere – PSD sau PNL – și voturile veneau aproape automat. Numai că acele vremuri au apus. Românii au transmis un mesaj clar la ultimele alegeri: nu mai votează sigle, ci oameni. Nu mai votează promisiuni, ci rezultate.

Din păcate, la Călărași pare că nimeni nu a primit această veste.

Aici încă funcționează aceeași logică prăfuită: cine a lipit afișe ieri se trezește lider astăzi, cine a aplaudat mai tare primește o funcție, iar cine îndrăznește să spună adevărul este privit ca un dușman.

Am avut de-a lungul timpului numeroase interacțiuni cu instituțiile publice. Culmea este că cele mai multe probleme nu le-am avut cu șefii, ci cu paznicul, secretara, femeia de serviciu sau șoferul. Ei sunt adevărații „baroni” ai ghișeelor. Ei decid cine intră, cine așteaptă și cine pleacă acasă cu nervii întinși la maximum. Cunosc toate secretele instituției și, uneori, par să creadă că funcția lor le oferă mai multă autoritate decât legea.

În același timp, liderii politici trăiesc într-o lume paralelă. În jurul lor roiesc oameni care le repetă obsesiv că sunt geniali, providențiali și iubiți de popor. Nimeni nu are curajul să le spună că împăratul este, de fapt, fără haine. De ce? Pentru că sinceritatea nu aduce funcții, iar obediența este încă moneda preferată în politica locală.

La fel de îngrijorător este rolul pe care și l-a asumat o parte a presei locale. Presa nu ar trebui să fie departamentul de comunicare al administrației și nici atelierul unde se lustruiesc imaginea și orgoliile vremelnicilor conducători. Menirea ei este să informeze, să întrebe și să deranjeze atunci când interesul public o cere.

Incidentul petrecut la Portul Turistic spune multe despre această stare de fapt. O pasarelă cedează în timpul unui eveniment public. Din fericire, nu au existat victime. Dar dacă existau? Un asemenea incident ar fi trebuit să fie principala știre a zilei. În schimb, pentru unii a fost mai important să surprindă cadre frumoase și să consemneze discursuri festiviste. Când imaginea devine mai importantă decât siguranța oamenilor, jurnalismul își pierde rostul.

Între timp, cetățenii primesc nota de plată. De la 1 iulie, facturile la apă s-au dublat. Proteste? Explicații? Soluții? Aproape liniște.

În schimb, fotografiile oficiale curg nestingherite.

La Călărași se organizează două dintre cele mai importante competiții de minifotbal din România – Superliga Minifotbal și Călărași Cup. Evenimente care aduc sute de sportivi și promovează orașul sunt tratate ca și cum nici nu ar exista. Probabil pentru că acolo nu se taie panglici spectaculoase și nu există aceeași miză politică pe care o au proiectele finanțate din bani publici.

Mai vedem și decizii greu de explicat. O persoană apreciată de călărășeni dispare peste noapte din juriul și de pe scena unui festival. Fără explicații. Fără transparență. Doar pentru că, aparent, cineva a decis că așa trebuie. În administrație, orgoliile par să cântărească mai mult decât respectul pentru oameni și pentru actul cultural.

Iar în timp ce ne ocupăm de imagine și festivisme, realitatea lovește fără milă. Călărașiul ocupă ultimul loc din țară la rezultatele Evaluării Naționale 2026. Locul 42 din 42.

Acesta nu mai este un accident. Este diagnosticul unui sistem care și-a pierdut prioritățile.

Poți să inaugurezi zece proiecte, să postezi o sută de fotografii și să organizezi o mie de conferințe de presă. Dacă elevii tăi sunt ultimii din România, atunci ai o problemă pe care niciun comunicator nu o mai poate ascunde.

Politicienii ar trebui să înțeleagă un lucru simplu: funcțiile nu sunt proprietate personală. Sunt împrumutate de cetățeni și pot fi retrase la fel de repede cum au fost oferite.

Călărășenii văd. Aud. Compară. Și, mai ales, țin minte.

Iar atunci când vine ziua votului, nu mai contează câți lipitori de afișe ai în partid, câte aplauze îți organizează curtea de admiratori sau câte ode îți dedică presa de serviciu.

În cabina de vot există un singur șef: cetățeanul.

Și, din fericire pentru democrație, acesta începe să nu mai creadă în împărații de carton.