Campusul Școlar din Borcea prinde contur. Primarul Aniel Nedelcu Pațurcă, prezent zilnic pe șantier: „Investim în viitorul copiilor noștri”

0

 Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din județul Călărași avansează vizibil. Campusul Școlar din comuna Borcea prinde contur de la o zi la alta, iar administrația locală urmărește îndeaproape fiecare etapă a investiției.

Primarul comunei, Aniel Nedelcu Pațurcă, este prezent aproape zilnic pe șantier pentru a verifica stadiul lucrărilor și modul în care constructorul respectă graficul de execuție. Edilul spune că monitorizarea permanentă a proiectului este esențială pentru ca investiția să fie finalizată la standardele asumate.

„Ne dorim ca fiecare copil din Borcea să învețe în condiții moderne și sigure. De aceea sunt prezent constant pe șantier și urmăresc îndeaproape evoluția lucrărilor. Este o investiție în viitorul comunității noastre și trebuie tratată cu maximă responsabilitate”, a declarat primarul Aniel Nedelcu Pațurcă.

Noul campus școlar va schimba radical infrastructura educațională din comună. Proiectul prevede spații moderne pentru procesul de învățământ, săli de clasă dotate la standarde actuale, zone dedicate activităților educaționale și soluții eficiente din punct de vedere energetic, menite să ofere elevilor și profesorilor un mediu sigur și performant.

Pe șantier, activitatea este intensă, iar progresul lucrărilor este vizibil. Structurile principale sunt în plină execuție, iar constructorii lucrează pentru respectarea termenelor stabilite, astfel încât investiția să fie finalizată conform calendarului.

Campusul Școlar din Borcea este considerat unul dintre cele mai ambițioase proiecte derulate de administrația locală în ultimii ani. Autoritățile sunt convinse că această investiție va ridica nivelul actului educațional și va oferi generațiilor viitoare condiții comparabile cu cele din cele mai moderne unități de învățământ din România.

Prin investiții constante în educație și prin monitorizarea atentă a marilor proiecte de dezvoltare, administrația locală transmite un mesaj clar: viitorul comunei Borcea se construiește astăzi, iar copiii sunt principalii beneficiari ai acestor investiții.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *