Al doilea termen pt finalizarea lucrarilor de apă/canal nu se poate respecta. Se cere altă derogare…
Conducerea Ecoaqua confirmă: monitorizarea lucrărilor executate pt reabilitarea rețelei de apă canalizare indică că al doilea termen nu este realizabil.
S-a cerut o altă derogare și se analizează un al treilea termen. Gurile rele spun că este vorba de toamna 2016.
Conducerea Primăriei este mai nemulțumită: ”Și eu străbat de câteva ori pe zi gropile din oraș, ce credeți… Am aceleași insatisfacții și disconfort ca voi jurnaliștii și ca toți călărășenii de altfel ”afirma primarul Daniel Drăgulin în urmă cu o săptămână. Astăzi 2 martie a fost chemat la București. Se bănuie că unul din motive ar fi legat și de lucrările care nu au respectat ritmul propus. Așteptăm mâine și punctul de vedere al Domniei Sale.
În Călărași lucrările sunt reluate pe strada Grivița. Nu cele de asfaltare sau peticire…Celebra Zaharia Mariana își scoate salariații pentru a mai răscoli o dată strada Grivița, stradă de care tot dânsa a efectuat lucrări, inclusiv de readucere la starea inițială a șoselei. Aflăm că salariații nu prea ar figura cu Cărți de muncă pe la ITM. Se zvonește că sunt zilieri și oameni în vârstă fără vreo expertiză în lucrări de canalizare, asfaltare. Nu asta este important ci starea șoselei. Fotografiile relevă realitatea. Strada Grivița, devine tot mai greu practicabilă. Gropile nou realizate se acoperă doar cu pământ, dar acum este și tasat. Strada București nu este mai prejos. Perioade foarte mari circulația este oprită și deviată pe alte străzi, supraaglomerate sau pline de gropi. ”Nu știm cum se vor comporta rețelele de țeavă și racordurile după probele sub presiune. Șanse mari ca instalațiile să mai fie dezgropate” – afirmă un salariat cu experiență de la Ecoaqua, indicând lucrările prost realizate anul trecut din Mircea Vodă. Lui nu-i este rușine de adevăr.
Curaj domnilor responsabili. Care este situația reală?