Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă – Călăraşi organizează, în perioada mai – iulie 2016, 3 programe de formare profesională gratuite pentru persoanele care nu realizează venituri.
Cele 34 de persoane participante la programele de formare vor fi pregătite în meseriile de: lucrător finisor în construcții, patiser, lucrător în structurii pentru construcții.
Toate cursurile sunt organizate în colaborare cu Centrul Regional de Formare Profesională Călărași.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, pe lângă faptul că beneficiază în mod gratuit de aceste cursuri, au şi alte facilităţi, precum: rechizite şi materiale de instruire, manuale, echipament de protecţie pe timpul instruirii practice, dacă este cazul, abonament gratuit pe mijloacele de transport pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului.
Persoanele care participă la cursurile de formare profesională gratuite, dacă se încadrează în muncă în perioada desfășurării cursului, pot beneficia în continuare, până la finalizarea programului de formare profesională început, de servicii de formare profesională gratuite.
Relații suplimentare se pot obține la telefon 0242.318.376 interior 105 – compartiment formare profesională.
Lasă un răspuns