COMUNICAT DE PRESĂ
Două echipaje de stingere din cadrul Gărzii de intervenţie Borcea au intervenit timp de 60 de minute pentru lichidarea incendiului, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale
În data de 16.08.2016, ora 14.55, pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Borcea au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localității, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul unei gospodării, proprietate individuală, aparţinând lui Marin A.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens la o stivă de lemne și la plantele furajere depozitate în gospodărie sub formă de snopi, existând pericol de extindere a focului la vecinătăți
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza neglijenţei proprietarului, care a făcut focul în curte, l-a lăsat nesupravegheat în condiţii de vânt, astfel fiind posibil ca jarul sau scânteile rezultate în urma arderii să se propage la materialele combustibile aflate în imediata apropiere.
Două echipaje de stingere din cadrul Gărzii de intervenţie Borcea s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 60 de minute.
În urma incendiului au ars: 10 metri cubi de lemne de foc, o șiră de paie și vegetația uscată din curte, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 2.500 de lei.
Echipajele de stingere au lichidat incendiul în limitele găsite, evitând pericolul extinderii arderii la vecinătăți, fiind astfel posibilă salvarea mai multor bunuri materiale în valoare de aproximativ 250.000 de lei.
Recomandări ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Călărași
În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă.
Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
– asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de aparare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007.
Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
În condiţiile respectării, după caz, a prevederilor mentionate mai sus, primarul transmite un exemplar din permisul de lucru cu focul celui care solicită permiterea executării arderii miriştii, vegetaţiei uscate sau resturilor vegetale, iar pe cel de-al doilea serviciului public voluntar pentru situatii de urgenţă.
Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetatţa uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.
În perioada coacerii şi până la recoltare se interzice fumatul, iluminatul cu flacără deschisă sau folosirea sub orice formă a focului deschis în lanuri, pe arii, pe mirişte, în locurile de depozitare a paielor, în apropierea autovehiculelor ce transportă paie, în apropierea maşinilor situate în parcurile de câmp, la depozitele de alimentare cu carburanţi, precum şi în apropierea acestora la o distanţă mai mică de 100 m. În aceste locuri se vor planta indicatoare de interzicere FUMATUL OPRIT, NU FOLOSI FOC DESCHIS.
Se interzice arderea resturilor vegetale uscate, a miriştilor şi a paielor aflate pe câmp, cu excepţia situaţiilor deosebite când se vor lua măsuri de siguranţă necesară. Art. 85 din O.M.A.A. nr. 121/2000.
Reguli la efectuarea secerişului şi la recoltarea cu combine din lan
Lucrările vor începe prin protejarea lanurilor faţă de drumuri, masive păduroase şi căile ferate cu care se mărginesc prin realizarea unor fâşii paralele arate, paiele şi cerealele recoltate de pe acestea fiind evacuate în afara acestor fâşii. Lăţimea fâşiilor de izolare va fi de 20 m faţă de drumuri şi masive păduroase şi de 50 m faţă de calea ferată.
Când recoltarea se va face cu combina din lan, paiele rezultate vor fi strânse în cel mult 1-2 zile, efectuându-se imediat aratul. Art. 86,88 din O.M.A.A. Nr. 121/2000.
Alimentarea maşinilor cu carburanţi
Depozitarea provizorie a carburanţilor şi lubrifianţilor necesari pentru lucrările de recoltare se face la o distanţă de minimum 100 m faţă de lanuri, cereale netreierate, paie, fân şi alte furaje, arii, bucătării, păduri şi cel puţin 50 m faţă de orice fel de construcţii şi clădiri sau cale ferată.
În vederea stingerii incendiilor din lanuri, se va proceda astfel:
Personalul care a observat incendiul va folosi mijloacele pe care le are la îndemână pentru înştiinţare şi alarmare.
Localizarea şi stingerea incendiului, folosindu-se după posibilităţi apă, utilaje, unelte şi alte mijloace iniţiale de intervenţie (mături din nuiele, pământ nisip etc.).
În raport de limitele suprafeţelor incendiate, existenţa obstacolelor naturale în calea propagării incendiilor şi pericolul pentru vecinătăţi se va proceda în primul rând la localizare prin crearea de zone de protecţie. Pentru crearea zonei de protecţie în cazul lanurilor se va cosi în jurul locului incendiat şi se va ara şi discui la marginea exterioară a zonei în care se coseşte, o fâşie lată de cel puţin 5 m. Raza zonei de protecţie se va stabili în funcţie de viteza de propagare a incendiului. Lăţimea arăturii în partea spre care bate vântul va fi de minimum 20 m. Cositul se va face în direcţia opusă vântului iar cerealele cosite vor fi imediat evacuate. Art. 92 din O.M.A.A. Nr. 121/2000.
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, de către proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Art. 96, pct. 9 din O.U.G. Nr. 195/2005.
Lasă un răspuns