Astazi, 22 septembrie 2016, a avut loc Adunarea Generala Extraordinara a Consiliului Judetean al Elevilor Calarasi, cu ocazia inceputului anului scolar 2016-2017 si a noutatilor pe care acesta le propune principalilor beneficiari ai sistemului de invatamant preuniversitar.
Asadar, incepand cu ora 12 :00, la sala de sedinta a Inspectoratului Scolar Judetean Calarasi, reprezentantii elevilor calaraseni s-au reunit timp de cateva ore pentru a discuta prioritatile inceputului de toamna, dar si diverse alte aspecte ce vizeaza buna functionare a structurii.
Principalele puncte pe ordinea de zi au fost reprezentate de alegerile pentru functia de elev reprezentant in Consiliul de Administratie, alegerile electorale la nivel de Consilii Scolare, concordarea Regulamentelor de Ordine Interna ale unitatilor de invatamant preuniversitar din judetul Calarasi cu prevederile Statutului Elevilor, manualele scolare, dar si agenda activitatilor propuse pentru acest semestru.
De asemenea, in cadrul acestei sedinte, prezidate de Alexandra-Ioana TUTA, cu sprijinul colegelor din Biroul Executiv : Alina Georgiana JANDARMU, vicepresedinte si Mihaela DECU, secretar executiv, s-au prezentat si principalele realizari ale Consiliului Judetean al Elevilor Calarasi din perioada februarie-septembrie 2016, de cand aceasta echipa a preluat mandatul. Progresul este vizibil, iar vocea elevilor calaraseni a capatat, intr-adevar, o alta tonalitate, activitatea prestata fiind cu mult peste nivelul celorlalte Birouri Executive care au detinut conducerea structurii, datorita numeroaselor colaborari cu parteneri de mare importanta la nivel local si judetean si a unei bune miscari de reprezentare si aparare a drepturilor si intereselor elevilor.
La finalul sedintei, presedintele Consiliului Judetean al Elevilor Calarasi, Alexandra-Ioana TUTA, a declarat : ” Se impunea convocarea acestei Adunari Generale Extraordinare, in contextul noilor schimbari din sistemul de invatamant preuniversitar. Era absolut necesar sa discutam pe marginea unor subiecte de maxima importanta, precum Statutul Elevului, manuale scolare gratuite pentru clasele a XI-a si a XII-a, alegerile pentru functia de elev reprezentant in Consiliul de Administratie si alegerile electorale la nivel de Consilii Scolare. Sunt multumita de mersul discutiilor, sunt multumita de prestatia membrilor Adunarii Generale si de atitudinea lor deschisa, ma bucur ca au venit cu propuneri, ca au sustinut pozitiile elevilor pe care ii reprezinta si ca s-au aratat interesati de ceea ce urmeaza sa realizam. Am crescut mult in aceste 7 luni si vom continua sa crestem, daca lucram cu dedicare si cu convingerea ca vocea noastra chiar conteaza la nivel decizional. Progresele sunt vizibile, incepem sa devenim un grup omogen, iar aceste aspecte sunt promitatoare in vederea atingerii obiectivelor propuse pentru acest semestru si, mai departe, pentru intregul an scolar 2016-2017. Pronosticul este pe placul nostru : va fi un an al continuitatii si al schimbarilor in mai bine !”
Lasă un răspuns