Senatul a adoptat înființarea instituției Avocatul Copilului!

roxi

Roxana Natalia Paţurcă  : ,,Astăzi, Senatul României în calitate de cameră decizională, a adoptat o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.
România a înregistrat evoluții semnificative în ceea ce privește problematica protecției și promovării drepturilor copilului. Transpunerea în legislația națională a principiilor promovate de Convenția ONU , a impus alinierea României la cele mai importante standarde, inclusiv din perspectiva unui cadru legal care să favorizeze participarea copiilor la procesul de luare a deciziilor care îi privesc.
Crearea unei structuri independente care să devină o voce a copiilor și a unui mecanism căruia aceștia să-i poată adresa direct cereri sau sesizări, a devenit un subiect de interes.
Deși potrivit actualei legi care reglementează organizarea instituției Avocatului Poporului, unul dintre adjuncții Avocatului Poporului are atribuții inclusiv în ceea ce privește domeniul protecției drepturilor copilului, vizibilitatea acestuia nu este suficientă în raport cu importanța pe care acest domeniu o are.
De aceea proiectul legislativ pe care Senatul l-a adoptat astăzi, vizează înființarea instituției Avocatul Copilului, a Comisarului pentru drepturile copilului, cu mandatul și capacitatea de a promova drepturile copilului și de a apăra respectarea acestora”.

1601 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*