Pagini de istorie locală / Prof.Dr. Constantin TUDOR /PRIMELE ȘCOLI PUBLICE DIN SATELE CĂLĂRĂȘENE

scoala

 

Conform prevederilor din Regulamentele Organice, în anul 1838 s-a trecut la organizarea școlilor publice de la sate, care au luat ființă pe bază de dispoziții date de către Vornicia din Lăuntru și Eforia școlilor. Astfel, la 14 ianuarie 1838, Ocârmuitorul județului Ialomița primea Ordinul nr. 25 al Vorniciei din Lăuntru prin care se dispunea ca în fiecare sat să se țină un dascăl instruit care va primi 2 kile de bucate și câte 2 lei pe an de la fiecare enoriaș, fiind obligat a învăța copii satelor carte și cântări. În ceea ce privea localurile în care urmau să se înființeze școlile respective, se propunea ca să se intre în legătură cu proprietarii satelor pentru a se găsi camerele corespunzătoare.

La 25 februarie 1838, Ion Rahtivanu, cârmuitorul de la Călărași, scria Eforiei școlilor că depune toată stăruința pentru înființarea școlilor sătești, știind că această acțiune este pornită spre folosul și luminarea neamului.

Pentru alegerea candidaților care urmau să fie instruiți pentru a deveni învățători, Eforia școlilor se adresează profesorului Școlii naționale de la Călărași pentru ca în înțelegere cu ocărmuitorul județului să găsească tineri dintre cântăreții sau grămăticii de la biserici. O solicitare similar era trimisă și Școlii naționale care se înființase în cadrul academiei Sf. Sava de la București pentru pregătirea învățătorilor care urmau să predea în școlile publice ce urmau a se înființa în satele fostului județ Ilfov.

Începând din primăvara anului 1838, Școala națională de la Călărași reușește să pregătească o primă promoție de învățători, care din noiembrie 1838 încep cursurile în satele lor. Dintr-un document contemporan aflăm și numele primilor învățători din școlile călărășene, după cum urmează: Tache Popa Tudor – Cocargeaua(Borcea), Toma Popa Radu – Pietroiu, Ștefan Popa Dumitru Ștefan – Mănucu(Grădiștea), Popa Ioan Ioan – Șocariciu(Unirea), Popa Dinu Stan – Gâldău, Petrescu Ioan – Tonea, Vlădilă Ioan – Jegălia, Popa Tănase Petre – Beilic(Iezeru), Popa Mitea Bratu – Dichiseni, Oprea Nicolae – Satnoieni și popa Vlad Nicolae(Lehliu) Pentru anul următor, 1839,  mai apar cu școli publice sătești și cu dascăli care s-au prezentat la post în umrătorele localități: Ulmu – Gheorghe Matei, Ciocănești – Radu Popa Ioniță, Făurei – Soare Neagu.

Pentru localitățile din fostul județ Ilfov care intră astăzi în componența județului Călărași pregătirea „conducătorilor de învățătură” a început la 13 octombrie 1838 în reședința județului Ilfov, București, la școala de la Sfântul Sava, dar primul an școlar, 1838-1839 a fost ratat în multe localități din zonă, pentru că în plasa Oltenița, spre exemplu, cu excepția localității Oltenița rurală, nu s-a fondat nicio școală, principalul motiv fiind lipsa învățătorilor cu o minimă pregătire (scris-citit-socotit) la care s-a adăugat un minim de inventar și rechizite, dar și din cauza lipsei candidaților care nici nu s-au înghesuit din cauza retribuțiilor modeste, a condițiilor precare de locuit, abuzurilor proprietarilor locului și nu în ultimul rând din cauza puținilor copii de vârstă școlară, familiile reținându-i pentru muncile câmpului și supravegherea numeroșilor frați.

Au fost  și alte localități unde cursurile s-au deschis chiar din toamna anului 1838. Bunoară, la școala publică din Gălbinași cursurile primului an școlar (1838/1839 ) s-au deschis pe 2 noiembrie 1838 și s-au încheiat pe 20 martie 1839. În ceea ce privește localul în care se desfășurau cursurile la începutul existenței școlii, deși documentele nu menționează acest aspect, putem presupune că și aici, ca și în alte sate,  cursurile s-au ținut,  pentru început, în casa unui sătean sau chiar a candidatului de învățător. În primul deceniu de activitate,  școala s-a confruntat cu multe greutăți, inclusiv fluctuația de cadre, datorate proastei lor retribuiri, a condițiilor precare de locuit, a abuzurilor suferite din partea arendașilor și proprietarilor de moșii.

În anul școlar 1838-1839 se deschideau și școlile de pe raza actualei comune Frumușani. Peste un an, în mai 1840, la Postăvari erau înscrişi  „16 copii care învățau într-o casă mică închiriată”, la Orăști „învățau 12 copii”, la Pădurișu „ învățau 8 copii” iar la  Frumușani „ învățau 12 copii” aşa cum reiese şi dintr-un document contemporan.

Candidații de învățători dădeau probe la citit, scris, silabism, probe date în fața profesorilor de la Sfântul Sava, ceea ce era un privilegiu. În 1839, din plasa Oltenița au participat la cursurile pregătitoare doar șase candidați. din localitățile Căscioarele, Radovanu, Ulmeni, Chirnogi, Spanțov și Tatina. Dintr-un raport al profesorului de la Sfântul Sava și revizor școlar de Ilfov, Jorju V., se specifică prezența a două persoane candidate pentru învăţători, pentru satele Spanţov şi Tatina, care s-au prezentat la cursurile de perfecționare din acel an, ale școlii normale. Același revizor inspecta în aprilie 1840 și școala de la Chirnogi, constatând că în clasa I-a erau înscriși 35 de elevi, dintre care numai 16 frecventau.

În anul școlar următor(1840/1841) numărul școlilor publice de la sate crește simțitor, numai în Plasa Oltenița fiind amintite următoarele localități unde cursurile fuseseră deschise: Aprozi, Crivăț, Chirnogi, Mitreni, Radovanu, Tatina, Ulmeni, Prundu, Spanțov, Oltenița, Frunzănești, Frumușani, Căscioarele, Vasilați, Sohatu, Clătești.Din anul 1841 au început cursurile şcolare şi în satul Budeşti într-o casă veche dată şi întreţinută de Vornicul Ioan Manu.

Primele școli funcționau în case închiriate, donate sau cumpărate, după care s-a pus problema construirii școlilor tip. În 1844, Subocîrmuirea plășii Oltenița a  alcătuit o listă în care se menționează localurile școlilor Spanțov, Hotaru, Aprozi, Chirnogi și Oltenița, și tot în același an sunt consemnate dimensiunile sălilor de clasă.

Pe 3 aprilie 1844) Grigore Constantinescu,  profesorul Școlii naționale de la Călărași,  întocmea o listă  în care erau inventariate localurile școlilor din fostul județ Ialomița, printre care figurează cu construcții proprii următoarele: Ceacu(cu o sală de clasă), Călărașii Vechi(idem), Cunești(idem), Mănucu(idem), Roseți(3 săli de clasă), Șocariciu(2 săli de clasă), Jegălia(o sală de clasă), Gâldău(idem), Pitroiu(idem), Cocargeaua(idem).

Mobilierul școlilor rurale trebuia să fie cel stabilit prin circulare de către Eforia școlilor și trebuia achiziționat  prin contribuția localnicilor. Astfel, într-o școală sătească, conform precizărilor Eforiei din anul 1845, trebuia să existe o tablă de aritmetică vopsită în negru, cu ulei, cu dimensiunea de 4 palme lungime și 3 palme lățime, o tablă mai mică, tot neagră, pentru litere, cu 3 palme lungime și 2 palme lățime, un scaun cu masă(catedră) pentru învățător, un dulap cu lacăt pentru hârtii(corespondență), scaune, bănci și semicercuri pentru elevi, atâtea câte puteau intra într-o sală de clasă.

prima-scoala-romaneasca-a-fost-deschisa-in-1495-465x390

Prin Legea pentru organizarea instrucțiunii publice din februarie 1847 se venea cu precizări noi privind conținutul învățământului din școlile publice de la sate: citirea slobodă și cu înțeles, scrierea regulată și citeață, rugăciunile pe care trebuie să le știe orice creștin, elementele catihisiei legii creștinești, cele patru operații aritmetice, unele cunoștințe practice privind lucrarea pământului, creșterea vitelor și cântările bisericești.

Din informațiile culese din fondurile arhivistice și din lucrările publicate până în prezent, putem concluziona că după 10 ani de eforturi privind deschiderea școlilor publice în localitățile care intră astăzi în componența județului Călărași, în anul școlar 1847/1848, la nivelul următoarelor comune de astăzi funcționa cel puțin o școală publică: Frumușani, Budești, Crivăț, Sohatu, Vasilați, Fundeni, Plătărești, Mitreni, Căsciarele, Rdovanu, Chirnogi, Ulmeni, Spanțov, Chiselet, Mânăstirea, Frăsinet, Ciocănești, Grădiștea, Ulmu, Valea Argovei, Gurbănești, Sărulești, Ileana, Lehliu, Tămădău, N. Bălcescu(Preasna), Borcea, Unirea, Jegălia, Dichiseni, Cuza Vodă, Gălbinași și Belciugatele. La acestea trebuie adăugate actualele municipii Călărași și Oltenița, primul cu Școala națională înființată în 1837 și cel de al doilea cu școala publică din Oltenița rurală, despre care documentele vremii amintesc că funcționa în anul școlar 1843/1844.

Conform Legii din 1847, durata anului şcolar (la sat) era de câteva luni, între 1 octombrie şi 23 aprilie (restul timpului fiind dedicat muncilor agricole). Se făcea şcoală de luni până sâmbătă, iar duminică şi în alte zile de sărbătoare învăţătorii erau obligaţi să meargă cu elevii la biserică.

Un bun cunoscător al istoriei învățământului din această perioadă(Gh. Pârnuță), afirma într-o lucrare monografică, citată de noi în Bibliografia de la sfârșitul volumului: “În perioada 1838-1848, au trecut prin școala normală sute de tineri, care, pe lângă cunoștințele de citit, scris și socotit, au învățăat că țara lor are o istorie…Efectul învățăturii de carte, al ideilor de demnitate, de libertate s-a văzut după primele săptămâni de pregătire… mergând în sat și văzând că proprietarul și arendașul nu respectă dispozițiile date privind școala, el nu tace, ci se adresează cu jalbă la ocârmuire și fără teamă ia atitudine împotriva stăpânilor față de care până atunci fusese preasupus și preaplecat.”

Tocmai de aceea învățătorii satelor se vor afla în primele rânduri ale Revoluției din Țara Românească de la 1848. Pe ei îi chema Guvernul revoluționar provizoriu în localurile școlilor naționale din reședințele de județ, pe 6 iulie 1848, pentru a le cere sprijinul să lămurească Constituția revoluționară la toți locuitorii de la sate.. La 9 iulie 1848, ministrul Instrucțiunii se adresa profesorului școlii naționale de la Călărași insistând că învățătorii de la sate trebuie astfel lămuriți asupra articolelor din Constituție “încât să poată și ei desluși pe frații lor de la sate”.

Profesorii școlilor naționale devin comisari de propagandă. Amintim aici numele lui Ion Gherasim Gorjanul, primul profesor al Școlii de la Călărași, care este numit comisar de propagandă la Prahova și pe cel al lui Grigore Constantinescu, comisar de propagandă pentru Ialomița. Amândoi au fost arestați și anchetați după înăbușirea revoluției.

Considerate adevărate focare revoluționare, Școala națională de la Călărași și școlile publice de la sate au fost închise în toamna anului 1848, iar învățătorii au fost îndepărtați din slujbe.

prof.dr. Constantin TUDOR

832 vizualizari in total 6 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*