Conferința Regională PNDR a ajuns la Târgu Jiu

 

Directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Adrian CHESNOIU, a participat la Conferința Regională PNDR organizată de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale azi, 9 iulie 2018, la Târgu Jiu pentru informarea fermierilor, a antreprenorilor și a reprezentanților autorităților publice locale din regiunea Sud-Vest Oltenia cu privire la accesarea și derularea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Directorul general al AFIR a participat la acest eveniment alături de Alexandru POTOR, Secretarul de stat pentru dezvoltare rurală din cadrul MADR și de Carmen BOTEANU, Directorul general adjunct al Autorității de Management pentru PNDR din cadrul MADR. De asemenea, au participat, în calitate de lectori, și reprezentanții conducerii locale ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, dar și ai Agenției Zonei Montane. Oficialii MADR au discutat despre acțiuni viitoare de sprijinire a tinerilor fermieri prin Politica Agricolă Comună 2021 – 2027, dar și despre asociere, cooperare și finanțări multi fond LEADER pentru tineri.

În cadrul conferinței, Adrian CHESNOIU a prezentat stadiul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, indicatorii de impact ai investițiilor din mediul rural, precum și liniile de finanțare care urmează a fi deschise în acest an. „În acest moment ne interesează foarte mult prezentul și viitorul, dar ne interesează și trecutul, pentru a putea îndrepta acele lucruri care uneori nu au mers bine. Când vorbim despre viitor, ne gândim la ceea ce ne așteaptă în perioada următoare din punct de vedere al implementării, dar mai ales, ne interesează să construim un Program de Dezvoltare Rurală post 2020 cât mai apropiat de nevoile dumneavoastră, ale fermierilor. Astfel, vă invit ca în cadrul acestor întâlniri de lucru și prin orice alte mijloace de comunicare pe care le considerați potrivite, să fiți proactivi, să ne puneți la dispoziție toate informațiile tehnice și specifice necesare pentru că ele pot sta la baza elaborării Programului viitor” a precizat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

De asemenea, Directorul general a precizat că Agenția a primit în programarea anterioară a PNDR cereri de finanțare a proiectelor de investiții în valoare de aproximativ 18 miliarde de euro. Pentru perioada 2014 – 2020, AFIR a primit, până în prezent, solicitări de finanțare în valoare de peste 7,20 miliarde de euro și a încheiat peste 49.000 de contracte de finanțare, pentru care au fost alocate 3,85 miliarde de euro. Valoarea totală a plăților efectuate până în prezent către beneficiarii actualului Program este de 3,32 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de absorbție de peste 36% din fondurile puse la dispoziție de către Comisia Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

357 vizualizari in total 19 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*