Primăria Municipiului Călărași, prin Direcția de Asistență Socială, a demarat acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional

 ticPrimăria Municipiului Călărași, prin Direcția de Asistență Socială, a demarat acțiunea de primire a
solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.
Potrivit acestui act normativ, copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, fără sprijin material, cu venituri la nivelul veniturilor sociale minime acordate familiei acestora, beneficiază în anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar.
Aceste tichete sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în: articole pe papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.
Destinatar final al acestui sprijin educațional este copilul, titularul tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional fiind reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.
Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:
– să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Calarasi;
– venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an este de până la 1.115 lei ;
– să facă dovada înscrierii copilului la școală în ciclurile primar și gimnazial.
– pentru copii prescolari, venitul net lunar pe membru de familie sa fie mai mic de 248 lei si sa fie inscris in invatamantul prescolar.
Pentru anul şcolar 2020-2021 cererile tip se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, la sediul Direcției de Asistenţă Socială Călărași, str. Progresul, nr. 23, în cadrul programului cu publicul, însoţite de următoarele actele doveditoare:
– acte de identitate ale părinților/repezentantului legal ( în original și copie);
– documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după caz (hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției ; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/ hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/ dispoziția autorității tutelare, potrivit legii ) ;
– certificatele de naștere ale copiilor (original și copie) ;
– dovada înscrierii la grădiniță/ școală ;
– certificat de căsătorie părinți în original și copie ( după caz) ;
– certificat de deces părinte (unde este cazul) în original și copie;
– acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei în luna iulie 2020 (adeverințe eliberate de angajator cu salariul net, inclusiv bonuri de masa, adeverința eliberata de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, cupon pensie, cupon somaj, cupon alocatie de stat, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz), declarație pe propria raspundere pentru cei cu venituri ocazionale;
– hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).
Precizăm că, pentru beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare precum și pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce se regăsesc în evidențele Direcției de Asistență Socială , tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se acordă pe baza listelor întocmite în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) O.U.G. nr. 133/2020, aceste persoane având obligația să depună doar dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020/2021.
Prima evaluare a cererilor depuse, însoțite de actele doveditoare se va realiza pana la 14.09.2020, urmând ca Direcția de Asistență Socială să înainteze lista destinatarilor finali către Instituția Prefectului Județului Călărași până la data de 15.09.2020.
Direcția de Asistență Socială are obligația de a actualiza lunar lista destinatarilor finali și de a o înainta Instituției Prefectului Județului Călărași, ca atare, sunt acceptate și solicitările depuse peste acest termen, aceste persoane urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii.
Menționăm că suma de bani de pe tichetul social, aferentă unui an școlar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului, aceste tichete putând fi utilizate numai în anumite magazine din raza localității de domiciliu a fiecărui titular de tichet. Lista cu aceste magazine va fi primită de către fiecare persoană, odată cu distribuirea tichetului.
De asemenea, informații suplimentare se pot solicita și telefonic la numerele 0242/313151.
1839 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*