Breaking news/ Iliuţă a mai adăugat o infracţiune la palmares!

iliuta Astăzi în jurul orei 9.00,  Vasile Iliuţă- candidat pentru funcţia de preşedinte al C.J. Călăraşi din partea PSD, a intrat prin efracție în biroul președintelui consiliului județean. Vasile Iliuţă, fost președinte al consiliului județean, nu mai are nici o calitate oficială din data de 31 iulie 2020.
Valentin Barbu: ,,Am ajuns în jurul orei 9.00 la sediul administrativ al Consiliului  Judeţean Călăraşi și l-am  găsit pe Vasile Iliuţă la șuetă cu Eduard Grama în biroul preşedintelui. . Am apelat la numărul de urgenţă  112 şi am sesizat organele de ordine despre incident şi despre faptul că Iliuţă nu mai are dreptul să intre în acel birou începând cu data de 31 iulie, cănd a fost suspendat din funcţie. Însoţit de poliţiştii sosiţi la faţa locului, l-am invitat politicos să părăsească biroul, întrucât nu mai deţine vreo calitate care să îi dea acest drept. Acesta a răspuns în stilul caracteristic, prin injurii. Poliţiştii au întocmit un proces verbal de constatare, urmând ca în cursul zilei de astăzi să dau o declaraţie la IPJ Călăraşi despre cele întâmplate.
Afirm cu toată responsabilitatea că atitudinea lui Vasile Iliuţă este o sfidare a Autorității și a Legii”.

n.r. (1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică își desfășoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptățite se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

2332 vizualizari in total 2 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*