De ce a pierdut Drăgulin alegerile?

 

dragulin

    Mă aşteptam ca Drăgulin să câştige alegerile, dar şi eu, ca şi el, am fost păcăliţi. De ce? El a trădat PNL-ul, pe Ivanciu şi Filipescu. La răndul său a fost trădat de apropiaţii săi. Vreme de patru ani a fost minţit de „fetiţele pawerpuff” Elena, Rodica, Aurelia şi Klein, plătite cu mulţi bani publici să îl mintă că este cel mai frumos, cel mai deştept şi că o are cea mai mare… A fost trădat de „alunecosul” Dragoş Coman, un profitor al muncii liberalilor, dator văndut la cămătari, a fost trădat de pseudoformatori de opinie, a fost trădat de falşi lideri ai rromilor care nu aveau în spate nimic, dar care profitau la maxim de legislaţia care favorizează lenea. A fost trădat de mulţi dintre şefii de servicii din primărie care, prin comportamentul lor, au făcut cetăţenii să-l urască pe Drăgulin.       Votul de duminică, exprimat mai mult sau mai puţin liber de cetăţeni, a fost un vot anti-Drăgulin, nu anti PNL. Doar familia nu l-a trădat. Şi bine a făcut. Că doar ăsta este rostul familiei!
 Pentru cei care se vor trezi să comenteze pe aici, precizez că mi-am exprimat aceste păreri despre derapajele apropiaţilor lui Drăgulin începând cu un an în urmă. Acesta mi-a dat de fiecare dată dreptate, dar nu a făcut nimic să schimbe lucrurile. Rămân la părerea că Drăgulin a fost cel mai bun primar al municipiului din ultimii 30 de ani şi că rezultatele muncii sale şi a echipei de profesionişti formată de el se vor vedea în curînd când, din păcate, alţii vor tăia panglica. În acelaşi timp rămân la părerea că Drăgulin a fost un lider politic slab, care şi-a dorit totul fără să fie susţinut de o echipă şi care a plecat prea des urechea la bârfele de doi lei ale „apropiaţilor”.
  Chiar nu mă aşteptam să termine atât de lamentabil cariera politică! Acesta este un semnal pentru ceilalţi trădători… Nu de alta, dar urmează şi decontul… total.
   Drăgulin s-a trădat şi a fost trădat, motiv pentru care, mulţi ameţiţi din PNL ar trebui să mediteze îndelung!
10095 vizualizari in total 6 vizualizari azi


1 Comment on De ce a pierdut Drăgulin alegerile?

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*