,,Japcă” sau taximetrie la Călăraşi ?
În ciuda aglomeraţiei de institutii cu responsabilitaţi în verificarea activitaţii de taximetrie (Poliţia Rutieră, inspectorii primăriei, ARR, Poliţia Locală), pirateria şi japca taximetriştilor continuă pe strazile municipiului.Călăraşi. Mai ales pe timp de noapte. Deşi Consiliul Local a venit în sprijinul taximetriştilor prin aprobarea unor tarife mai mari pe kilometru decăt în Bucureşti, tot mai mulţi cititori ni se adresează cu reclamaţii privind preţurile aberante practicate de aceştia şi neemiterea bonului fiscal la finalizarea cursei. Sunt şi mulţi taximetrişti locali cinstiţi dar sunt destui ,,jepcari” care încalcă legea.
Mesaje primite pe adresa redacţiei :
,,Cum este posibil ca o cursa Orizont -Spital să coste dus- 17 lei şi întors cu alt taxi, 25 de lei?”
,,Mi s-a părut că a cerut cam mult şi am cerut bon fiscal. M-a înjurat şi a zis să îmi iau maşină dacă nu îmi convine!”
,,Cănd i-am spus că este prea mult, a spus că nu mă mai ia niciodată”
Până se trezesc autorităţile competente, facem următoarele recomandări privind abordarea situaţiilor în care operatorii economici refuză emiterea şi înmânarea bonurilor fiscale:
Potrivit prevederilor Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.28/1999:
1. Este interzisă emiterea și înmânarea către clienți a altor documente care atestă plata contravalorii bunurilor sau serviciilor prestate, în afara bonurilor fiscale;
2. În cazul în care clientul nu primește bonul fiscal sau primește un alt document decât bonul fiscal, acesta are obligația de a solicita emiterea și înmânarea bonului fiscal;
3. În cazul refuzului de a emite și înmâna bonul fiscal, clientul poate beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia.
4. Operatorii economici sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil un anunţ detaliat de atenţionare a clienţilor cu privire la obligaţia respectării dispoziţiilor legale menționate mai sus.
Foarte bine !! Mas bucura k taximetriști sa ne de-a bon fiscal .pentru k în București cu 25 de lei am circulat de m-am plictisit …iar la noi in Călărași 50 de lei Modelu 25 ireb orizont și tot așa nimeni nu are preț fix fiecare cere cate o suma destul de uriașă pentru 2 străzi ..acum ceva timp am luat un taxi i-am cerut bon și ma lovit cu mașina nu grav ..dar gesu in sine a fost periculos va rog să luați măsuri