COMISARII GĂRZII NAŢIONALE DE MEDIU AU OPRIT LA VAMA CHICIU DIN CĂLĂRAŞI UN TIR ÎNCĂRCAT CU 90 DE BALOŢI DE DEŞEURI
În data de 4 mai 2022, în jurul orei 11.00, în punctul de trecere al frontierei Chiciu din judeţul Călăraşi a intrat un autotren ce venea din Bulgaria.Comisarii GNM din cadrul comisariatului Călăraşi au fost suspicioşi în legătură cu transportul şi l-au oprit pentru verificări suplimentare.
La o cercetare mai atentă comisarii GNM împreună cu Poliţia de Frontieră au descoperit că tirul transporta nu mai puţin de 90 de baloţi, adică aprox. 14.400 kg de deşeuri de plastic (peturi presate și balotate) amestecate cu alte tipuri de deşeuri de hârtie, pământ, praf, uleiuri și alte impurități. De asemenea au fost identificate şi deşeuri lichide a căror proveniența nu se cunoaște.
Autocamionul avea ca destinaţie localitatea Slobozia, judeţul Ialomiţa.
Comisarii GNM, nu au permis intrarea autotrenului pe teritoriul României şi l-au întors de unde venise, mai precis din localitatea Novi Iskăr, Bulgaria.
