Iliuță se leapadă de ”Belușica” și PMP

il1Dezmint categoric orice informație potrivit căreia aş susține sau aș ajuta candidații PMP pentru alegerile din 11.12.2016.

Sunt președintele Consiliului Județean Călăraşi, ales prin contribuţia substanţială a alegătorilor PNL Călăraşi şi prin decizia şi votul primarilor şi a consilierilor judeţeni.

Îi asigur pe toţi liberalii călărăşeni de corectitudinea mea şi de faptul că singura mea echipă politică este echipa PNL, pe care o respect şi împreună cu care voi munci pentru a câştiga şi alegerile din 11.12.2016. Oricare alt partid, în perioada electorală, este și va fi tratat ca un adversar politic.

Îi asigur, de asemenea, pe toți călărășenii, de preocuparea mea continuă pentru dezvoltarea economică a Județului Călăraşi şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a locuitorilor judeţului nostru.

Ştiu că a început campania electorală şi că în perioada următoare vor mai fi provocări, dezinformări şi încercări de denigrare. Îmi doresc, însă, să avem o campanie electorală cât mai corectă, astfel încât după data de 12 decembrie 2016 să putem să ne strângem laolaltă toți cei care purtăm responsabilitatea îmbunătățirii vieții călărășenilor, să ne dăm mâna și să punem toți umărul pentru a face din Județul Călărași județul pe care și-l doresc călărășenii.

    Vasile ILIUȚĂ

1103 vizualizari in total 1 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*