Drăgulin s-a întrecut pe sine de Zilele Municipiului Călărași

z2

    Ediția din acest an a Zilelor Municipiului Călărași a fost în măsură să satisfacă absolut toate gusturile în materie de cultură, sport și divertisment ale cetățenilor care, de altfel, au răspuns în număr foarte mare la invitația adresată de primarul Daniel Ștefan Drăgulin și de autoritățile locale, participând în mod activ la acțiunile organizate în cadrul acestui eveniment deosebit care a marcat aniversarea a 422 de ani de  atestare documentară.
  Timp de două zile, municipiul Călărași a fost gazda unor inedite evenimente adresate tuturor categoriilor de vârstă.
    Deschiderea oficială a evenimentului Zilele Municipiului Călărași-ediția 2017  a avut  loc în foaierul Casei de cultură Barbu Știrbei, sâmbătă, 23 septembrie, la ora 10.00. În foaier a fost prezentată o galerie a primarilor post-decembriști ai municipiului Călărași, Ana Maria Ilie încântând auditoriul cu o interpretare la pianină. În sala de spectacole, evenimentul a continuat cu proiecția filmului câștigător al concursului ”Călărași/Acasă”, sau conferit titluri de cetățean de onoare, precum și  diplome de onoare tuturor primarilor în funcție din județul Călărași și foștilor primari și viceprimari ai municipiului Călărași aflați în viață. Deschiderea oficială s-a încheiat cu un concert de muzică clasică oferit de DUO STOICA. Răzvan și Andreea Stoica, frați și muzicieni, împart aceeași pasiune. Răzvan a oferit un moment emoționant pe acordurile uneia dintre cele mai celebre viori din lume, vioara STRADIVARIUS, acompaniat de sora lui, Andreea, la pian.nunta La orele 14.00, 45 de cupluri au spus DA, din nou, după 50 de ani. Nunta de aur a fost organizată la Restaurant Hestia.
Pe lângă binecunoscuta paradă a motocicliștilor, o noutate pentru Călărași, a fost prezența unei trupe de teatru stradal și un spectacol cu fachiri și efecte speciale cu foc.z3Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, apreciază că ediția din acest an a Zilelor Municipiului Călărași, a fost una pentru care autoritățile locale s-au pregătit intens și își exprimă convingerea că acest lucru s-a văzut și că a fost apreciat de public la justa valoare.

,, Eu spun că Zilele municipiului Călărași au avut, anul acesta, de toate pentru toți, și sper că și cetățenii au aceeași percepție. Le mulțumesc tuturor celor care, într-un fel sau altul, au contribuit la succesul acestui eveniment important pentru comunitatea noastră, participanților, invitaților și tuturor cetățenilor care au trăit alături de noi momente de adevărată sărbătoare în municipiul Călărași. Am încercat, și cred că am reușit să organizăm un eveniment de înaltă ținută artistică”, a declarat Daniel Ștefan Drăgulin, primarul municipiului Călărași.z4

819 vizualizari in total 1 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*